Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a anunţat astăzi că se retrage din funcţia de preşedinte al Partidului Muncii, una din formaţiunile coaliţiei de guvernământ de la Ierusalim, după luni de zile de tensiuni interne, urmând să întemeieze un nou partid, scrie cotidianul Haaretz.
Barak a fost până azi preşedintele Partidului Muncii. Facţiunea pe care el o va înfiinţa va purta numele de Atzmaut (Independenţă). Patru parlamentari ai Partidului Muncii, din totalul de 13, i se vor alătura în noul partid, printre care adjunctul său de la ministerul Apărării, Matan Vilnai. "Am pornit astăzi pe drumul spre independenţă. Vom înfiinţa o facţiune, o mişcare şi, în final, un partid de centru, sionist şi democratic", a detaliat Barak într-o conferinţă de presă.
Anunţul făcut de ministrul Apărării a fost urmat la scurt timp de cel al demisiei celorlalţi trei miniştri ai Partidului Muncii din guvernul de coaliţie condus de Benjamin Netanyahu – Isaac Herzog, ministrul Afacerilor Sociale, Avishai Braverman, ministrul Minorităţilor, şi Benjamin Ben-Eliezer, ministrul Comerţului, Industriei şi Muncii.
Cel mai probabil, au explicat analiştii politici, Netanyahu îşi va reclădi majoritatea printr-o alianţă cu noua formaţiune pe care Barak urmează să o înfiinţeze.
Tensiunile din formaţiunea laburistă au izbucnit în urmă cu trei luni, odată cu impasul în care au intrat negocierile de pace israeliano-palestiniene. Tot mai mulţi deputaţi ai partidului i-au cerut lui Barak să se retragă de la putere pe fondul acestei crize, unul dintre parlamentari, Daniel Ben-Simon, părăsind chiar formaţiunea acum o lună în semn de protest faţă de refuzul ministrului Apărării de rupe acordul de coaliţie.
Ziarul Haaretz mai scrie că Barak a luat decizia de a se retrage din fruntea Partidului Muncii după ce presa israeliană a citat mai mulţi oficiali de rang înalt de la Washington care s-au declarat dezamăgiţi de prestaţia ministrului Apărării în eforturile de pace mediate de SUA. Mai exact, secretarul de Stat Hillary Clinton şi consilierii pe politică externă ai preşedintelui Barack Obama au crezut tot timpul că Ehud Barak îl poate influenţa pe premierul israelian să accepte în final un acord de pace cu palestinienii.
Un oficial din anturajul premierului israelian a recunoscut că Netanyahu şi consilierii săi s-au implicat în criza internă a partenerului de guvernare.