Oameni de știință ruși și o serie de companii petroliere din această țară susțin că au dezvoltat o tehnologie de fracturare termochimică a gazelor care ar putea reprezenta o alternativă la fracturarea hidraulică folosită în prezent. Astfel, producția de petrol ar putea crește de 1,7 până la șase ori, conform RIA Novosti.
În procesul de fracturare hidraulică, rocile sunt fracturate prin injectarea unor lichide la presiune foarte înaltă. Conform oamenilor de știință ruși, noua tehnologie duce la anumite reacții chimice în straturile care conțin petrol. Astfel, reacțiile chimice generează căldură și gaze, procesul de extracție fiind mai ușor. Un alt efect al acestui proces este creșterea productivității, conform acelorași oameni de știință și cercetători.
Celălalt punct forte al acestei tehnologii, susțin rușii, ar fi este că principalul compus chimic folosit la reacțiile chimice este azotatul de amoniu, care poate fi utilizat și ca îngrășământ.
Potrivit profesorului Konstantin Fedorov, directorul Institutului de Fizică și Tehnologie de la Universitatea din Tyumen și consultant științific în cadrul proiectului, productivitatea crește foarte mult, efectul acestei proceduri durează între 300 și 1.000 de zile. Astfel, se poate ajunge la nivele ale producției de 1,7 până la șase ori mai mari față de randamentul actual, deși oamenii de știință au realizat teste în care creșterea producției este cu zece până la 20 de ori mai mare decât în prezent.
Rata de succes este de aproape 100%, conform lui Fedorov, declarațiile acestuia fiind preluate de presa rusă.
Potrivit Universității din Tyumen, proiectul, finanțat parțial de guvernul rus, a avut scopul de a dezvolta o metodă inovatoare de extracție și, mai important, un mijloc de creștere a producției de petrol și gaze, în Rusia.
Partenerii proiectului intenționează să înceapă primele teste în luna Septembrie, la unități de extracție deja operaționale ce aparțin uneia dintre filialele Rosneft, conform Universității din Tyumen.
De asemenea, există perspectiva ca noua tehnologie să fie testată și în câmpurile petroliere ale altor mari companii ruse, inclusiv Tatneft, Bashneft și Gazprom Neft.