Fotoliul lui Boris Johnson, extrem de vânat. Alți trei politicieni și-au depus candidatura pentru șefia Partidului Conservator

Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Boris Johnson a demisionat de la șefia Partidului Conservator și inclusiv din funcția de premier al Marii Britanii. Fotoliul său este râvnit de mulți politicieni, astfel că încă trei noi candidaturi au fost depuse. Printre aceștia se numără și fostul ministru al Sănătăţii, Savid Javid.

Se fac schimbări importante pe scena politicii din Marea Britanie, după demisia lui Boris Johnson. Mulți politicieni sunt interesați de șefia Partidului Conservator. Sâmbătă seara, alți trei candidați de rang înalt au intrat în cursă. Până în prezent, preferat pentru ocuparea fotoliului pare să fie Rishi Sunak, fost ministru de Finanțe.

Sâmbătă seara, fostul ministru al Sănătății Savid Javid și-a depus oficial candidatura. În cursă au intrat și noul ministru de Finanțe Nadhim Zahawi și fostul ministru de Externe și Sănătate Jeremy Hunt. Acesta din urmă a candidat și în 2019 la șefia Partidului Conservator, când a fost învins de Boris Johnson.

Ministrul Apărării Ben Wallace a decis să nu se prezinte la această cursă, notează AFP.

Boris Johnson rămâne în funcție până la numirea succesorului său

Luni este așteptat un program pentru cursa pentru conducerea Partidului Conservator. Câștigătorul alegerilor va fi investit în funcție la începutul lunii octombrie. Boris Johnson a anunțat că va rămâne în funcție până la numirea succesorului săi.

„Astăzi am numit un cabinet pentru a servi, ca şi mine, până la instalarea unui nou lider”, a spus Boris Johnson, precizând că e trist că renunță la „cea mai bună slujbă din lume”.

Șefia Partidului Conservator este o funcție extrem de râvnită, astfel că, rând pe rând, politicienii din Marea Britanie își depun candidaturile. Rishi Sunak, fost ministru al Finanțelor, a câștigat sprijinul multor parlamentari imediat după depunerea candidaturii, fiind și candidatul preferat de membrii partidului. Un sfert dintre aceștia sunt în favoarea lui Sunak.

Potrivit unui sondaj realizat de Opinium pentru Channel 4 News, Rishi Sunak este urmat de ministrul de Externe Liz Truss. Acesta este susținut de 21% dintre membrii Partidului Conservator. Pe locul al treilea se află secretarul Apărării Ben Wallace cu 12%.

Deși ocupă locurile doi și trei pe lista preferaților, nici Truss, nici Wallace nu și-au depus momentan candidaturile. Ba mai mult, Ben Wallace, ministrul Apărării, a decis să nu se prezinte la această cursă.