Fotografia anului. Uimitoarea imagine din adâncurile oceanului

Screenshot

O imagine în care apar mai mulți peștișori cu ochii mari care păzesc sacii embrionari asupra cărora sunt așezați, este cea care a câștigat titlul de fotografia anului 2024. Premiile Ocean Photographer of the Year au adus în dezbatere și alte imagini uimitoare.

O imagine cât o mie de cuvinte

Peștișorii care își păzesc ouălele sunt cei care au convins juriul că dragostea lor merită premiată. Din cele 80 de fotografii la cele 10 categorii, aceasta a fost cea care a câștigat titlul. Puieții vulnerabili rămân legați de ouă și „sunt păziți de tatăl lor până când sunt suficient de mari pentru a înota de sub stânca pe care trăiesc”. Acestea au fost explicațiile pe care fotograful, Shane Gross, le-a dat cu privire la ceea ce a suprins.

Screenshot

Odată ce își părăsesc bârlogul, peștii vor înota în marea adâncă și nu se vor întoarce în adâncime până nu le vine rândul să se înmulțească, a adăugat acesta. De asemenea, premiate au mai fost și pozele care au surpins o balenă flămândă, un pescăruș leneș călare pe o țestoasă de mare, o mini caracatiță adorabilă, dar mortală. Balena în cauză este Bryde (Balaenoptera edeni) pe cale să înghită o „minge de momeală” masivă de pește.

O caracatiță mortală de numai 2 centimetrii

Fotograful Rafael Fernández Caballero a surprins imaginea uimitoare din Baja California, Mexic. Și a luat acasă primul loc la categoria Fotograful anului. O altă fotografie remarcabilă este cea a lui Enric Gener. Aceasta arată un pescăruş singuratic aşezat lejer pe carapacea unei ţestoase plutind în mijlocul Mării Mediterane. După cinci ore de scanare a mării pentru ceva de fotografiat, Gener a văzut un pescăruș cu picioarele din apă. Și a fost șocat când și-a dat seama că stătea pe o țestoasă de mare.

Pe locul secund la categoria Ocean Portfolio a fost Katherine Lu, care a surprins o scenă deosebită de adâncime în Filipine. Aceasta prezintă o caracatiță ocelată otrăvitoare juvenilă (Amphioctopus mototi) plantată pe un pirozom. Caracatița minusculă, care avea aproximativ 2 centimetri înălțime, conține aceeași toxină ca și caracatițele cu inele albastre (Hapalochlaena), care sunt printre cele mai mortale animale de pe Pământ