De departe, Romanița Iovan se numără printre acele femei care au norocul de o genă bună, dar are grijă să se și mențină în formă, și care, par să fi descoperit secretul unei tinerețe veșnice.
[soc_slider_shortcode id="4246256"]
Ajunsă la 56 de ani, creatoarea de modă nu diferă prea mult de acea Romanița care debuta ca manechin la UCECOM. Cu atât mai mult cu cât nu a apelat până acum la nicio operație estetică și, conform declarațiilor ei, speră să nu aibă vreodată intenția de a interveni cu tot felul de operații. Romanița Iovan a ales să-și accepte vârsta și să o trăiască frumos.
Așa au întâlnit-o și fotoreporterii EVZ pe străzile Capitalei. Însoțită de o prietenă, Romaniță pășea pe piatra cubică așa cum o făcea în urmă cu 30 de ani. Pentru că era la o întâlnire în mijlocul zilei, creatoarea de modă a renunțat la tocuri, în favoarea unor sandale lejere, cu talpă joasă.
Face 1000 de abdomene pe zi
Totuși, Romanița nu se trezește dimineața cu această siluetă, ci muncește din greu pentru a-și păstra formele. Puțină lume știe că designerul vestimentar face și câte 1000 de abdomene pe zi și nu este o mare amatoare de dulciuri. „Mănânc mai multe legume, fructe și pește. Îmi iau zahărul din fructe. Nu mănânc foarte des dulciuri și nu sunt o gurmandă. Meniul meu este compus dimineașa din semințe de in, de floarea soarelui, cu lapte de cocos, ovăz sau de orez. Viciul meu este cafeaua, la ibric, cu caimac, fără zahăr. E un ritual, sunt obsedatî să pun în ceșcuțe. Nu beau alcool și nu fumez, dar cafeaua o ador. Un alt truc este carafa cu apă în care pun un ban sau o linguriță de argint și busuioc proaspăt și las așa peste noapte. A doua zi beau toată apa aia, 750 ml pe stomacul gol.
Argintul purifică apa, bucuiocul are și el un rol. E povestea unei doamne de 80 de ani care arată de 55 și făcea asta. În jumătate de oră fac o mie de abdomene, câteva exerciții cu mâinile și câteva cu picioarele și nu exagerez. Nu este foarte greu dacă respiri !”, a dezvăluit Romanița Iovan despre stilul ei de viață sănătos.