Fotbalist omorât pentru o glumă. Luciano Re Cecconi a făcut parte din marea echipă a lui Lazio, care a câștigat Scudetto în 1974. A fost primul titlu din Serie A, din istoria clubului, echipa lui Tommaso Maestrelli devansând Juventus la doar două puncte. Lazio a fost o echipă în mare formă în acel sezon. Iar echipa era alcătuită și din fotbaliști ieșiți din zona formalului, în afara terenului. Niciodată nu era loc de plictiseală, pe teren sau în afara lui. Glumele, uneori reușite, alteori mai puțin inspirate, curgeau. Pentru Re Cecconi, însă, această înclinație spre amuzament se va dovedi fatală.
Re Cecconi sau I'Angelo Biondo (Îngerul Blond), așa cum era cunoscut datorită culorii părului său, a fost fiul unui fermier, născut în 1948 în apropiere de Milano. După evoluții bune la Pro Patria și Foggia, cu care a câștigat un titlu în Serie C și unul în Serie B, mijlocașul a ajuns la Lazio în 1972. Transferul său în capitală s-a datorat în mare măsură antrenorului Maestrelli. Care l-a îndrumat pe Re Cecconi în perioada petrecută la Foggia și care l-a luat pe mijlocaș cu el atunci când a făcut trecerea la Biancocelesti.
Fotbalist cu titlu în Serie A, Re Cecconi a fost împușcat la o bijuterie
Re Cecconi a devenit în scurt timp un membru-cheie al echipei Lazio din 1974. El și coechipierii săi erau hotărâți să se revanșeze după dezamăgirea trăită cu un an înainte. Când pierduseră titlul în defavoarea lui Juventus, la limită. L'Angelo Biondo a devenit inima echipei lui Maestrelli, având la bază disponibilitatea la efort și capacitatea de-a face tranziție, cu mingea la picior, între defensivă și ofensivă.
Lucrurile mergeau bine pe teren, pentru Lazio. Dar unii jucători erau destul de „agitați” în viața extrasportivă. Iubeau viața de noapte și aveau simpatii politice de extremă dreapta. Câțiva jucători laziali umblau chiar înarmați. Asta a dus la o ruptură în vestiar. Pentru că s-au format două tabere. Mulți nu i-au mai înghițit pe rebeli.
O zi banală avea să se termine tragic pentru Re Cecconi, la doar 28 de ani. În seara zilei de 18 ianuarie 1977, mijlocașul era împreună cu coechipierul său Pietro Ghedin. Cei trei mergeau spre o bijuterie din Roma, patronată de Bruno Tabochini. De fiecare dată când Re Cecconi și Ghedin se întâlneau, era previzibil că vor ieși probleme. Iar seara aceea nu avea să fie diferită. În timp ce se apropiau de bijutier, cei doi coechipieri au decis să stea deoparte în timp ce prietenul lor intra în magazin. Când ușa a fost deschisă, cei doi laziali au intrat brusc în magazin și au strigat: „Mâinile sus! Acesta este un jaf!”.
Gluma nu a căzut bine deloc. Cu doar câteva săptămâni înainte, Tabochini fusese jefuit. Era deja paranoic și de data aceasta era pregătit să se apere pe el și să-și protejeze și bijuteriile. Tabochini a scos o pușcă. Ghedin, aflat lângă Re Cecconi, a văzut arma și a ridicat imediat mâinile. Re Cecconi însă nu a făcut-o și și-a continuat farsa. Bijutierul a deschis focul și l-a împușcat pe jucător în piept de la mică distanță. Deși a fost transportat de urgență la spital, Re Cecconi a murit la doar 30 de minute după incident. În timp ce zăcea pe podea, pe moarte, ultimele cuvinte ale mijlocașului au fost... „Este o glumă! E doar o glumă!”
Oficialii și suporterii lui Lazio, la fel ca mulți alți italienii, au jelit una dintre cele mai bizare morți din fotbalul peninsular. Bijutierul a fost arestat, dar nu a fost acuzat de crimă.
Re Cecconi, un fotbalist care jucase doar două meciuri pentru naționala Italiei.