Fred Thompson, fost senator de Tennessee şi cu o carieră îndelungată ca actor de film şi de televiziune, a încetat din viaţă duminică la vârsta de 73 de ani, a relatat publicaţia Nashville Tennessean, citând un anunţ al familiei, potrivit agenţiei Reuters.
Cauza morţii a fost recidiva limfomului de care suferea, precizează familia.
Fred Thompson a fost ales senator în 1994, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 2003. În 2008 a candidat pentru scurt timp la nominalizarea republicană pentru cursa prezidenţială.
A lucrat ca actor înainte de cariera politică, dar şi după aceasta, apărând în roluri secundare în producţii precum „No Way Out” (Fără scăpare), „The Hunt for Red October”(Vânătoarea lui Octombrie Roşu) şi 'Days of Thunder' ('Zilele tunetului). Cel mai cunoscut rol de televiziune a fost cel al procurorului districtual din New York Arthur Branch, în longeviva serie 'Lege în Ordine' ('Law and Order'), în care a apărut din 2002 până în 2007.
Thompson a intrat în atenţia publică în calitate de consilier juridic al comisiei Watergate a Senatului american, care investiga spargerea din 1972 de la sediul Partidului Democrat din Washington. În iulie 1973, Thompson a pus întrebarea care a dus la dezvăluirea de către Alexander Butterfield, asistentul preşedintelui Richard Nixon, a unui sistem de înregistrare în interiorul Casei Albe.
Existenţa acestor înregistrări a jucat un rol central în ancheta din scandalul Watergate, care a dus la demisia lui Richard Nixon în 1974