Un fost sef al companiei Apple, care a facut milioane de dolari din vanzarea informatiilor confidentiale despre produsele gigantului IT catre furnizori, a fost condamnat la un an de inchisoare
Inculpatul se numește Paul Shin Devine. Pe lângă cele 12 luni de detenție, el trebuie să dea înapoi aproape 4,5 milioane de dolari, sumă obținută din această schema, arată BBC. Furnizorii îl plăteau să le ofere informații despre produsele și strategiile Apple, astfel că aflau lucruri importante și negociau mai bine contractele.
Devine a condus divizia Apple de aprovizionare globală din 2005 până în 2010, când a fost descoperită schema ilegală. Potrivit informațiilor publicate de Departamentul de Justiție, el a început această practică în 2007, dupa ce a fost de acord să le înmâneze unor furnizori detalii despre țintele de preț, de vânzari și specificatiile produselor în schimbul unor sume mari de bani.
El a înființat și o firmă fantoma, numita CPK Engineering, pentru a spăla banii proveniți de la furnizori. Investigatia a început după ce au fost descoperite niste mailuri in care Devine spunea ca este de acord sa ofere informații confidentiale despre dispozitivele Apple.