Un fost primar din Mehedinți și-a pus capăt zilelor. Vecinii l-au găsit mort în casă. Afacere amoroasă cu final tragic

Sursa: Pixabay

Fostul primar din comuna Husnicioara, județul Mehedinți s-a sinucis, joi seară. El s-a împușcat cu o armă de vânătoare și a fost găsit de vecini. Aceștia nu își explică de ce bărbatul și-a pus capăt zilelor.

Fostul primar din comuna Husnicioara, județul Mehedinți a fost găsit mort, joi seară, de un vecin care a alertat poliția. Bărbatul s-a împușcat cu o armă de vânătoare, iar apropiații nu înțeleg de ce a luat această decizie.

Claudiu Rujoi, fostul primar al comunei Husnicioara în perioada 2012-2016, s-a împușcat cu arma de vânătoare pe care o deținea și ar fi comis fapta în urmă cu două zile. Vecinii l-au găsit găsit mort joi seară și au sunat la 112. Un apropiat a mers la el acasă pentru a îl verifica, dar acesta era deja decedat. Fostul edil avea doi copii minori.

Autoritățile au aflat că Rujoi era în depresie, după ce cea de-a doua soție l-a părăsit. Oamenii legii se află la locul tragediei, urmând a fi stabilite, cu exactitate, cauzele care l-au împins pe bărbat către acest gest extrem. Trupul neînsuflețit urmează să fie ridicat și dus la Serviciul de Medicină Legală. Vecinii au declarat că era un om bun și că nu se așteptau să se sinucidă.

Fostul primar s-ar fi sinucis din dragoste

„S-a despărțit de soție. Cred că a căzut în depresie. Acum trei săptămâni, ne-am văzut la un chef. Are doi copii: din prima căsătorie - o fetiță, din a doua - un băiețel. De două zile, nu a mai dat niciun semn de viață. În seara aceasta, a sunat sora lui, pentru că nu a dat de el și a trimis un vecin acasă la el - acesta l-a găsit împușcat. S-a împușcat singur. Eu nu intrai în casă. Băieții, care îl văzură, spun că nu poate fi recunoscut la față. S-a împușcat cu arma de vânătoare. A fost primar, provenea dintr-o familie bună.

Sursa: arhiva EVZ

El a fost primar un mandat, iar tatăl lui a fost primar câteva mandate. Are 43 de ani. Am înțeles că ar fi discutat, duminică - luni, cu cea de-a doua soție. Am trimis pe cineva după ea, să vină, acum, aici. A picat în depresie, era și orgolios - nici părinților nu le-a spus că suferă după cea de-a doua soție. Părinții lui sunt moșii mei”, a povestit un apropiat al familiei fostului edil, potrivit actualmehedinti.ro.

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro. *Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă non-stop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.