Sute de afgani s-au adunat, azi, în Kabul, pentru a deplânge moartea şefului Înaltului Consiliu pentru Pace, negociatorul Burhanuddin Rabbani, şi pentru a protesta faţă de atacul sinucigaş cu bombă de ieri, relatează BBC.
Kabulul este împânzit de forţe de securitate şi filtre de control, străzile din jurul casei lui Rabbani fiind închise, în zona unde foştii săi colegi au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu. Rabbani, şeful Consiliului însărcinat cu negocierile cu talibanii şi fost preşedinte, a fost ucis cu o bombă ascunsă în turban. Preşedintele afgan, Hamid Karzai, şi-a scurtat vizita la sediul ONU din New York, pentru a se întoarce în Afganistan. Ceremonii de doliu Însemne de doliu au fost amplasate pe toate străzile din zonă, iar cântece ale unui mullah răsună în aer. Foşti luptători se află printre cei veniţi la faţa locului, în maşini negre cu geamuri opace, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Rabbani. În zona diplomatică din Kabul, securitatea a crescut, poliţiştii controlându-i pe toţi cei care intră în perimetrul respectiv. Câteva sute de oameni, cu însemne de doliu şi purtând portrete ale lui Rabbani, cântând versete din Coran, s-au adunat în apropierea casei lui. Atentat sinucigaş Burhanuddin Rabbani a fost ucis, ieri, în locuinţa sa, într-un atentat sinucigaş. Rabbani ar fi avut programată o întâlnire cu doi talibani în propria casă, situată în apropierea ambasadei americane la Kabul, însă nu se ştie dacă cei doi au fost implicaţi în atentat. Patru alţi membri ai Consiliului de Pace afgan au murit în atac. Analiştii au catalogat atentatul drept "una dintre cele mai puternice lovituri primite de procesul de pace din Afganistan". Se pare că autorii atacului erau "doi luptători aparţinând unui grup necunoscut". Pentru moment, atentatul nu a fost revendicat. În perioada 1992-1996, Burhanuddin Rabbani a fost preşedinte al Afganistanului, după care a fost alungat de la conducerea ţării de către talibani şi a devenit liderul opoziţiei. Săptămâna trecută, strada unde locuia Rabbani a fost scena mai multor atacuri sângeroase orchestrate de talibani.