Dominique de Villepin, fostul şef al guvernului de la Paris, denunţă astăzi măsurile luate de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, împotriva romilor, relatează AFP.
Fostul premier vorbeşte despre expluzarea romilor ca despre o falsă morală şi o pată de ruşine pe drapelul Franţei. Duşman declarat al preşedintelui francez, Dominique de Villepin, care nu explude o candidatură la prezidenţialele din 2012, a declarat pentru Le Monde că "fiecare francez ar trebui să acţioneze, indiferent care este vârsta sau statutul său social, dacă se află la Paris sau în provincie pentru a-şi arăta refuzul faţă de această măsură inacceptabilă". O măsură de-o vară "A fost suficient un singur discurs la Grenoble şi de o vară, de o singură vară, pentru ca totul să degenereze în lupta împotriva insecurităţii şi mârşăviei naţionale. Am spus bine naţionale pentru că preşedintele Republicii ne reprezintă pe toţi", a mai spus Dominique de Villepin, care "pregăteşte alternativa republicană ce se impune". Într-o alocuţiune, în iulie, la Grenoble, Sarkozy a anunţat desfiinţarea taberelor de romi şi expulzarea lor în ţările de origine. Declaraţiile lui de Villepin nu sunt singurele critici aduse preşedintelui. Ieri, preotul de la o parohie din Lille a refuzat medalia Ordinul Naţional de Merit şi i-a scris ministrului francez de Interne o scrisoare în care spune că "se roagă ca domnul Sarkozy să aibă o criză cardiacă". Primele loturi cu romi au ajuns în România la sfârşitul săptămânii trecute.