Fostul maior rezervist Tiberiu Urdăreanu, milionar după Revoluție. „Pionierul” afacerilor cu statul are o avere colosală

Tiberiu Urdăreanu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Tiberiu Urdăreanu a reușit să facă milioane de euro după Revoluție, din sisteme de supraveghere. Nici înainte de 1989, Urdăreanu nu a fost un străin în acest domeniu. Din contră, el a lucrat ca maior la Institutul de Cercetari Militare de la Clinceni. De altfel, în familia lui există o tradiție pentru haina militară.

Urdăreanu este fiul generalului Tiberiu S. Urdăreanu, fost şef al Comandamentului Trupelor de Tancuri şi Auto în vremea regimului comunist. Cert este că acest CV l-a ajutat ca după Revoluție să aibă drum lin printre contractele cu statul. Astfel, acesta a înființat UTI Systems, firmă care oferă soluții pentru sistemele de Securitate.

De asemenea, Cobra Security aparține tot lui și se ocupă de securitatea pentru bunuri și persoane. Și nu în ultimul rând, UTI Retail Solutions care face echipamente pentru securitatea spațiilor comerciale și UTI Instal Construct care se ocupă de instalarea sistemelor electrice.

Milioane de lei de la Bancorex, Eximbank și Centrala de la Cernavodă

Așa se face că abia intrate pe piață, firmele lui Urdăreanu au securizat în 1993 reţelele Bancorex şi Eximbank, Centrala Nucleară de la Cernavodă. Dar acesta a fost doar începutul. Ulterior, UTI a primit nu mai puțin de 60 de milioane de euro pentru securizarea Portului Constanţa. Apoi, contractele au venit pe bandă rulantă.

Alți 30 de milioane de euro au fost dați pentru securizarea Aeroportului Henri Coandă Otopeni. Și paza de la metrou a fost asigurată de firmele lui Urdăreanu. 1,4 milioane de euro şi 239,7 miliarde de lei vechi au fost sumele plătite pentru acest lucru. Dar nu s-a oprit doar la Ministerul Transporturilor. UTI a făcut afaceri şi cu Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Contracte și cu MAI

Mai exact, aici a fost vizată securizarea frontierelor alături de Direcţia Generala a Vămilor, Parlamentul României, Romtehnica, Ministerul Comunicaţiilor Tehnologiei şi Informaţiilor, CONEL. UTI Italy, o altă societate legată de numele său a furnizat servicii pentru SPP.

Și monitorizarea rețelei de la metrou a Metrorex a fost făcută tot de Urdăreanu, cu un contract de 11 milioane euro. La acest moment, averea omului de afaceri este astimată la peste 150 de milioane de euro.