Fosta soţie a lui Daniel Tudorache trebuie să depună cauţiune 200.000 de euro

Fosta soţie a lui Daniel Tudorache trebuie să depună cauţiune 200.000 de euro

Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său şi că trebuie să ţină legătura cu acesta pentru buna desfăşurare a contractului. În acest mod, Tudorache ar fi confirmat caracterul real al influenţei. De altfel, există suspiciunea rezonabilă că primarul de la acea vreme Daniel Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său, informează Direcţia Naţională Anticorupţie.

În perioada în care a ocupat funcţii publice, Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporţionat de mari comparativ cu veniturile sale licite.

Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus a fi fost obţinute în mod nelegal, acesta ar fi interpus două persoane (soţia şi menajera), care au acţionat ca proprietarii aparenţi ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil. Banii astfel introduşi în circuitul civil ar fi fost utilizaţi pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din ţară, cât şi din străinătate, autoturisme, imobile, şcoli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite, arată anchetatorii.

Daniel Tudorache ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), există suspiciunea că acesta ar fi săvârşit infracţiunea de spălare a banilor constând în:

Ne puteți urmări și pe Google News