Fosta soţie a lui Charlie Sheen, din nou la dezintoxicare
- Alexandra Lopotaru
- 18 iulie 2011, 20:12
Brooke Mueller a decis să se interneze într-un centru de reabilitare din Mexic, pentru a scăpa de dependenţa de droguri.
Fosta soţie a celebrului actor urmează a fi supusă unui tratament intensiv de şapte zile, în Cancun, sperând sa pună capăt definitiv dependenţei de stupefiante, relatează site-ul american TMZ.com. Mueller, în vârstă de 33 de ani, s-a luptat încontinuu atât cu drogurile, cât şi cu alcoolul, internându-se de-a lungul timpului de mai multe ori, fără niciun rezultat însă. Ea a fost externată chiar în luna mai dintr-un astfel de centru de dezintoxicare, după 45 de zile de tratament. Brooke şi Charlie au fost căsătoriţi timp de de doi ani, ei divorţând în primăvară anului trecut tot din cauza stupefiantelor şi a stilului de viaţă libertin.