Fosta soție a fostului ginere al lui Putin, vânată de liderul de la Kremlin. Zhanna Șamalova, acuzată de infracțiuni de calomnie

Sursa: Instagram

Zhanna Șamalova a fost fotografiată recent în Seul, Coreea de Sud, alături de legendarul cântăreț Bryan Adams, dar acum este vânată de poliția lui Vladimir Putin sub acuzații bizare de calomnie.

Fosta soție model a fostului ginere al președintelui rus Vladimir Putin a fost inclusă pe lista celor mai căutate persoane de către liderului rus. Zhanna Shamalova a fost căsătorită cu miliardarul Kirill Șamalov– fostul soț al fiicei lui Putin, Katerina Tikhonova.

Fosta soție a omului de afaceri Kirill Șamalov, fiul prietenului vechi al președintelui rus Vladimir Putin, Nikolai Șamalov, Zhanna Șamalova (Volkova), este urmărită penal.

S-a emis un mandat de arestare din ordinul lui Putin

Nu precizează în baza cărui articol a fost intentat dosarul. Ziarul Moskovsky Komsomolets, apropiat de Kremlin, spune că ea este vânată pentru presupuse calomnii conform codului penal din Rusia.

„Șamalova însăși neagă faptul că ar fi putut vreodată să calomnieze pe cineva”. Potrivit datelor, cazul a fost inițiat în urmă cu un an, dar femeia nu a fost dată în urmărire decât în luna februarie a acestui an.

Kirill Șamalov a fost căsătorit cu fiica lui Putin

Kirill Șamalov este coproprietar al companiei Sibur și fiul acționarului Rossiya Bank, Nikolay Șamalov. Forbes estimează averea sa la 800 de milioane de dolari, dar estimările anterioare erau mai mari.

În 2015 s-a relatat despre căsătoria din 2013 dintre Șamalov Jr. și Katerina Tikhonova, director al Fundației Innopraktika, pe care presa o consideră fiica mai mică a președintelui rus Vladimir Putin.

În septembrie 2014, miliardarul sancționat Gennady Timchenko, descris de asemenea în mass-media ca fiind un prieten al lui Putin, a vândut o participație de 17% din Sibur lui Șamalov Jr. Iar în aprilie 2017, Șamalov și-a redus participația la Sibur de la 20,9% la 3,9%, vânzând 17% lui Leonid Mikhelson.

În ianuarie 2018, Șamalov și Tikhonova s-au despărțit. Iar participația de 17% din Sibur, care, potrivit publicației, îi aparținea lui Șamalov doar ca deținător al "unui fel de trust" în timp ce era membru al familiei Putin, trebuia returnată.

În decembrie 2021, s-a aflat că Șamalov Jr. a părăsit consiliul de administrație al Sibur. În același timp, Tribunalul Khamovnichesky din Moscova a refuzat să îi satisfacă procesul în care cerea ca mariajul său cu Zhanna Șamalova (Volkova) să fie declarat nul și neavenit. Informații despre momentul în care cuplul a divorțat în cele din urmă nu au putut fi găsite în surse deschise, informează dailystar.co.uk.