Monica Anisie a făcut o serie de dezvăluiri pe Clubhouse, în cadrul discuției cu Gabriel Fereșteanu și Sebastian Dobrincu. Printre altele, fostul ministru al Educației a tranșat probleme ce țin de schimbarea sistemului de învățământ. A explicat și scandalul cu Selly.
Gabriel Fereșteanu și Sebastian Dobrincu au stat la povești cu Monica Anisie, fostul ministru al Educației. Aceasta a făcut o serie de dezvăluiri în ceea ce privește sistemul educațional din România. Monica Anisie este primul politician român care a intrat în dezbatere publică pe aplicația momentului, Clubhouse.
Printre altele, Monica Anisie a criticat mentalitatea românilor și a spus că acesta este unul dintre lucrurile care trebuie schimbate cu prioritate. Printre altele, fostul ministru a tranșat și situația cu Selly. Reamintim că Monica Anisie confirmase o întâlnire în cadrul unei emisiuni TV cu Selly, dar ulterior s-a răzgândit și a anulat. A ieșit un adevărat scandal, iar replica dată de Selly „nu vă e rușine doamna Anisie” a ținut burtierele pe televizoare, dar și titlurile de ziar multă vreme.
Monica Anisie, despre episodul cu Selly. Avea întâlnire cu Consiliul elevilor
Fostul ministru a explicat clar motivele pentru care nu a ajuns la întâlnire, dar a și condamnat atitudinea vloggerului. „A fost un moment care nu cred că a făcut cinste domnului Andrei Șelaru. Mă bucur că am ocazia să lămuresc. Nu am să comentez comportamentul lui în spatiu public pentru că faptele vorbesc de la sine.
Când eram la minister el a trimis o singură invitație pentru o emisiune publică. Am decis să o anulez pentru că aveam o altă întâlnire importantă cu Consiliul elevilor. Nu am considerat nici atunci și nici acum că trebuia să dau o explicație…..
Schimbările nu se fac la televizor. Eu mi-am asumat că voi mișca sistemul și am făcut atât cât s-a putut în aceasta situație. Am realizat foarte multe și cred că lucrurile au mers pe un făgaș bun. Nu au mai existat alte invitații din partea domnului Șelaru de atunci”, a spus Anisie.
Citiți articolul integral, semnat de Eliza Gavrilescu, în Rețete și vedete.