Bombă! Fosta iubită a lui Harry dă din casă: „Să trăieşti în familia regală, e de groază”

Atunci când te măriţi cu un principe nu înseamnă că ai făcut exact afacerea vieţii tale. Acestea sunt cuvintele Cressidei Bonas - care a vorbit pentru prima dată despre decizia de a-l părăsi pe Harry - renunţând la o viaţă (în aparenţă) de poveste.

Foarte multe femei visează să se căsătorească cu un principe. Inutil să ne ascundem după degete sau să ne întrebăm cât de mult poveştile Disney au influenţat (în rău sau în bine) mii de fete şi copile. Până în urmă cu câţiva ani principele Harry era cel mai râvnit de fete, era burlacul de aur. Dar Meghan Markle a reuşit să-i câştige inima şi de atunci toate celelalte s-au împăcat cu ideea.

Aproape toţi ne-am gândit că odată cu căsătoria s-au deschis pentru ducesa de Sussex acele file de poveste în care protagoniştii trăiesc într-un castel magnific, fericiţi şi mulţumiţi de-a pururi. Se pare că nu-i aşa. Argumentul principal este că Meghan, mult mai pragmatică şi puternică decât celelalte femei din viaţa lui Harry, a găsit calea pentru a fi fericită alături de prinţul ei...alegând "exilul".

Când a dat Meghan primul semnal că viaţa de la Palat nu-i prieşte

Unii consideră că viaţa unor persoane ca Harry şi Meghan este mereu uşoară şi privilegiată. Într-adevăr, există destulă credibilitate că acesta e adevărul, dar vorbim despre un adevăr relativ, nu absolut. În faimosul documentar al ITV, „Harry şi Meghan, o zi în Africa”, Meghan Markle a dezvăluit fără echivoc că viaţa regalilor nu înseamnă doar sărbători, baluri, toalete şi diademe, mărturisind : „Exist, dar nu trăiesc, nu mă simt prea bine”. Pentru această frază ducesa a fost criticată: cum e posibil ca Meghan să se simtă sufocată la curte? Are tot ce-şi doreşte, putere, lux, tinereţe, frumuseţe, o famile perfectă. Cum poate fi atât de ingrată?

Ce curaj are Cressida Bonas să demaşte viaţa la Curte

Când Meghan Markle şi principele Harry au hotărât să părăsească familia regală declanşând bomba Megxit, polemicile de acest tip au tot continuat. Care să fi fost misterul, s-au întrebat atunci mulţi, că, iată, Kate Middleton reuşeşte să suporte bine ritmul regal, este mereu perfectă şi nu se plânge niciodată? Pentru un motiv banal în simplitatea lui. Nu suntem toţi la fel şi nici nu suntem toţi în stare să ne adaptăm unui anumit tip de viaţă, la curte, teama faţă de un palat regal care închide în sine secole de istorie. Există, totuşi, cineva care recent a încercat să ne explice totul. Acest cineva este Cressida Bonas, una dintre fostele iubite ale principelui Harry. Indirect, Cressida a empatizat cu fragilitatea exprimată de Meghan Markle, dând şi mai multă forţă zicalei: „nu tot ce străluceşte este aur”.

De la Harry la Harry

Principesa Eugenia a fost aceea care a făcut Cressidei cunoştinţă cu Harry. Relaţia lor a durat din 2012 până în 2014. Acum ea este în relaţie cu un individ care, culmea (!), se numeşte tot Harry. Ea este o actriţă foarte promiţătoare. Într-un interviu acordat Daily Telegraph, versiunea australiană, Cressida a explicat motivul care a hotărât-o să nu se căsătorească cu Harry, abandonând visul unei vieţi de 1001 nopţi. Cressida a declarat: „Teama de a nu eşua, teama refuzului, teama de a greşi şi aceea de a nu fi perfectă...mă gândesc că aceste temeri m-au limitat foarte mult în timpul anumitor perioade ale vieţii mele”. Teama de a nu fi la înălţimea cerinţelor, de a nu face faţa unor situaţii, a schimbat într-un fel decisiv destinul Cressidei Bonas şi al principelui Harry.

„Harry, Viaţa, Eşecurile şi Iubirile”

Potrivit celor relatate în cartea expertei regale Katie Nicholl, „Harry, Viaţa, Eşecurile şi Iubirile”, ar fi existat un moment foarte precis în care Cressida şi-ar fi dat seama că viaţa regală nu era pentru ea. Era chiar în 2014, iar tânăra privea la televizor turneul regal al lui William şi al lui Kate în Australia şi Noua Zeelandă. Ducii de Cambridge erau însoţiţi de pruncul George, iar acest portret de familie fericită, dar mereu în lumina reflectoarelor ar fi declanşat un clopoţel de alarmă în inima Cressidei Bonas.

I-a frânt inima lui Harry după ce i-a spus că aşa nu poate trăi

Despre asta Nicholl a scris: „Cressida se speriase la emisiunea televizată privind pe principele William, Kate şi George în timpul turneului ducilor de Cambridge. Ea nu dorea acel tip de afecţiune şi atenţie şi i-a spus asta lui Harry”. După cât se pare, principele Harry era foarte îndrăgostit de Cressida şi a încercat să-i schimbe ideile, să o convingă că viaţa lor va fi cu totul altfel. Prea târziu. Hotărârea fusese deja luată. Katie Nicholl spune „ Harry a suferit mult  după lovitura primită când ea i-a spus: nu voi putea să fac faţă". Avea inima frântă. De două ori Harry a rămas cu inima zdrobită din pricina femeilor de care se îndrăgostise fiindcă nu doreau să ducă stilul de viaţă în care el se născuse”.

Două femei l-au părăsit pe Harry de teama eşecului. Meghan le-a arătat cum se procedează

Deja ducele de Sussex înfruntase o situaţie asemănătoare cu prima sa iubire, Chelsy Davy. Relaţia lor a durat din 2004 până în 2010 cu suişuri şi coborâşuri. Se pare că într-un final Chelsy a renunţat la Harry tot de teama presiunilor familale şi mediatice care vor fi urmat după căsătorie. Şi în acest caz în ochii lui Chelsy, cu ocazia căsătoriei ducilor de Cambridge, s-ar fi petrecut un declick în mintea sa arătându-i viitorul propriu şi atunci a ales calea fugii.

Unele tabloide susţin că ulterior s-a căit pentru această alegere, mai ales când era iminentă nunta regală dintre Harry şi Meghan. Cele două şi-au construit însă vieţi diferite şi bine plătite: prima în lumea cinematografiei, a doua în lumea afacerilor....relatează  Il Giornale.