Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat sâmbătă că urmează să semneze un ordin privind clasarea fostei închisori comuniste de la Piteşti ca monument istoric.
„În privinţa Memorialului Piteşti există deja o solicitare de înscriere în lista de patrimoniu UNESCO din partea Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului. Această solicitare prevede înscrierea acestui obiectiv istoric, alături de alte patru închisori, Râmnic, Sighet, Jilava şi Aiud, în lista de patrimoniu istoric. Până a demara această procedură, care este una de durată, pentru că presupune parcurgerea mai multor etape, în zilele următoare voi semna ordinul de clasare a Memorialului Piteşti, ceea ce înseamnă asigurarea unei protecţii din perspectivă patrimonială din partea Ministerului Culturii", a declarat Raluca Turcan sâmbătă, la Piteşti, în cadrul unei conferinţe de presă.
Memorialul Închisoarea Piteşti şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) au cerut, pe 20 octombrie 2022, urgentarea clasării în întregime ca monument istoric a fostului penitenciar comunist. Fondatorul Memorialului Închisoarea Piteşti, Maria Axinte, atrăgea atunci atenţia asupra riscului ca un corp de clădire să fie demolat, pentru a face loc unui proiect imobiliar, reamintind totodată că demersurile pentru clasarea ca monument istoric au început în urmă cu mai mulţi ani, dar procedura durează deja de foarte mult timp.
Anunțul făcut de Raluca Turcan, ministrul Culturii
Memorialul Închisoarea Piteşti lansase anterior o petiţie pentru salvarea fostului penitenciar, "pentru ca generaţiile viitoare să nu uite ce a însemnat comunismul".
Memorialul Închisoarea Piteşti este un muzeu privat aflat în interiorul fostului penitenciar de la Piteşti, unde s-a experimentat aşa-numita reeducare prin tortură a opozanţilor regimului comunist.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, împreună cu ministrul Culturii, Raluca Turcan, efectuează sâmbătă o vizită în judeţul Argeş.
Altfel, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, preşedinte al PNL Argeş, consideră că lipsa educaţiei juridice reprezintă o cauză pentru multe dintre problemele cu care se confruntă societatea românească.
"Educaţia juridică este o prioritate pentru România (...). Să ştiţi că o sursă principală pentru multe rele din România este lipsa de educaţie juridică şi îmi asum să iau foarte în serios acest capitol", a declarat Alina Gorghiu sâmbătă, la Piteşti, în cadrul unei conferinţe de presă, conform Agerpres.