Fost procuror general de la Chişinău şi presupuşii săi complici, achitaţi într-un dosar de fraudă
- Julieta Savitchi
- 27 mai 2024, 20:08
Fostul procuror general de la Chişinău în perioada 2003-2007, Valeriu Balaban, a fost achitat luni în dosarul în care era învinuit de fraudă în proporţii deosebit de mari după un proces care a durat mai bine de şase ani.
Împreună cu Valeriu Balaban au fost achitaţi şi presupuşii să complici – foşti subalteri din Procuratura Generală, precum şi un inculpat care a decedat câţiva ani în urmă. Judecătoria Chişinău şi-a motivat sentinţa de achitare că „în fapta comisă de inculpaţi lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii”.
Instanţa l-a găsit vinovat de abuz în serviciu doar pe antreprenorul implicat în fraudă. Însă acesta a fost absolvit de pedeapsă, intervenind prescripţia.
Pretinsa ilegalitate a fost comisă în 2006, iar dosarul a fost trimis în judecată în aprilie 2018.
Procurorii califică sentința ca fiind ilegală și sunt dispuşi să o atace în instanţa ierarhic superioară.
De ce a fost învinuit fostul procuror general
Valeriu Balaban şi presupuşii lor complici au fost învinuiți de procurorii Anticorupție de depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldate cu prejudicii în proporţii deosebit de mari. Aceștia ar fi dispus, în 2005, cumpărarea clădirii nefinisate din str. Alexandru cel Bun nr. 100, la un preț de 9 milioane de lei, pe când prețul acesteia, potrivit evaluatorilor, constituia puțin peste 2,5 milioane lei.
Potrivit unui raport al Curţii de Conturi din 2009, Procuratura Generală a suportat cheltuieli pentru executarea lucrărilor de demolare, consolidare şi construcţie a blocului de pe strada Alexandru cel Bun 100, în sumă de 2,9 milioane de lei. Aceste cheltuieli nu au fost prevăzute în devizul lucrărilor de reconstrucţie şi construcţie-montaj a clădirii nefinisate.
Auditorii Curții de Conturi au mai constatat că licitaţia prin care Biox-Comerţ SRL a fost desemnată câştigătoare pentru efectuarea lucrărilor de reconstrucţie a imobilului de pe strada Alexandru cel Bun s-a desfăşurat cu încălcări grave, în lipsa documentaţiei de proiect şi a devizului de cheltuieli.
În anul 2006, în urma utilizării de către SRL Biox-Comerţ a unor norme de cheltuieli majorate în raport cu normele incluse în devizul lucrărilor de reconstrucţie şi construcţie-montaj, care au fost acceptate nejustificat de către Procuratură, volumul acestor lucrări a fost mărit cu 44,2 mii lei.
Întreprinderea Biox-Comerţ a atacat în judecată Procuratura Generală, de la care solicită 6,5 milioane de lei pentru pretinse lucrări, care nu ar fi fost achitate.
Dosar tergiversat în instanţă
Examinarea dosarului a băturt pasul pe loc la Judecătoria Chişinău. Presupusa infracţiune a avut loc în anul 2006. Astfel, pe parcursul celor şase ani de examinare a cauzei în instanţă a expirat termenul de prescripţie.
Au fost programate peste o sută de şedinţe de judecată, însă majoritatea nu au fost lucrative. O parte din şedinţe au fost amânate din cauza pandemiei de Covid-19. Iar o parte, la solicitarea justiţiabililor. Pe parcurs, a fost schimbat şi acuzatorul care a solicitat timp ca să facă cunoştinţă cu dosarul.
În special, examinarea dosarului a fost tergiversată în perioada anilor 2020-2021, când la guvernare s-a aflat Partidul Socialiştilor, susţinut de o parte din deputaţii PDM şi cei din Partidul Şor. Astfel, în 2020 au fost amânate toate cele 8 şedinţe programate, iar în 2021 a fost lucrativă doar una din cele 13 şedinţe.
În 2022, în calitate de martor al apărării a fost audiat şi fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo. Acesta a dat declaraţii în favoarea lui Balaban, Potoran şi ceilalţi inculpaţi.
Legăturile de rudenie
Precizăm că Valeriu Balaban este socrul avocatului Maxim Lebedinschi, Maxim Lebedinschi, fost consilier și purtător de cuvânt al ex-președintelui Igor Dodon.
Un alt inculpat, Mihail Potoran, fost procuror în Procuratura Generală, este tatăl procurorului anticorupţie Grigore Potoran.
Grigore Potoran a fost numit în funcţie la Procuratura Anticorupţie în toamna anului 2020, printr-un ordin al procurorului general Alexandr Stoianoglo. Ddupă ce a câştigat concursul alături de Cristina Robu, Victor Cazacu şi Aliona Nesterov.
Mihai Potoran, tatăl procurorului Grigore Potoran, i-a dăruit anul trecut fiului 60.000 de lei. O altă donaţie, de 1500 de euro, omul legii a primit-o din partea altei rude. Neamurile procurorului s-au dovedit a fi generoase cu familia acestuia. I-au dăruit 52.000 de lei cu ocazia zilelor de naştere.
Şi în 2021, Grigore Potoran a primit în dar de la tatâl său 40.000 de lei. Precum şi alte 53.000 de lei şi 500 de euro din partea rudelor.
În 2020, Mihail Potoran a fost şi mai generos cu fiul său, dăruindu-i 75.000 de lei. Rudele i-au făcut cadou 53.000 de lei.
Fostul şef de secţie din cadrul Procuraturii Generale, Boris Crigan, este tatăl judecătorului Dragoş Crigan. Până în toamna anului 2023 acesta s-a aflat în lista celor respinşi de preşedinta Maia Sandu pentru prelungirea mandatelor, pe motiv de integritate.
Cine este magistrata care la achitat pe fostul procuror general
Decizia a fost luată de magistrata Lilia Lupaşcu de la Judecătoria Chişinău. Judecătoarea a ajuns de mai multe ori în atenţia presei pentru averea sa.
În primăvara anului 2021, Lilia Lupsşcu l-a achitat pe Veaceslav Platon în dosarul în care a fost condamnat irevocabil la 18 ani de închisoare.
Presa a scris despre apartamentul de lux pe care magistrata l-a vândut cu 6.500.000. lei. La fel, şi despre casa nouă pe care şi-a construit-o magistrata.
Procurorii au pornit pe numele Liliei Lupaşco un dosar penal pentru îmbogăţire ilicită şi spălare de bani. Temei a servit un denunţ al tatălui vitreg al magistratei.