Fost PRIM-MINISTRU, CONDAMNAT la ÎNCHISOARE pentru CORUPȚIE. Un DOSAR EXPLOZIV a fost FINALIZAT! Pedeapsa este de 10 ani

Fost premier în Pakistan, Nawaz Sharif, a fost condamnat vineri la 10 ani de închisoare în legătură cu trei acuzaţii de corupţie formulate împotriva sa după dezvăluirile din 2016 cunoscute sub numele Panama Papers.

Sharif - aflat la Londra pentru a fi alături de soţia sa grav bolnavă - urmează probabil să facă apel la sentinţa anunţată vineri de un tribunal anticorupţie din Pakistan, informează Reuters, dpa şi AFP, preluate de Agerpres

Fiica sa Maryam, considerată succesoarea sa în plan politic, a fost condamnată la rândul ei la şapte ani de închisoare. 

Ancheta împotriva sa a fost iniţiată în urma dezvăluirilor în cazul 'Panama Papers' din 2016, vizând în special proprietăţile familiei sale din Londra. În consecinţă, Sharif a fost constrâns, vara trecută, să se retragă din funcţia de premier şi să depună mandatul de deputat de Lahore. 

Sharif a calificat acţiunea lansată împotriva sa în justiţie drept o vânătoare de vrăjitoare motivată politic. 

Niciunul din cei 15 premieri care au condus Pakistanul de-a lungul celor 70 de ani de istorie turbulentă a ţării nu a reuşit să-şi ducă până la capăt mandatul de cinci ani. Sharif însuşi a fost forţat de trei ori să îşi părăsească postul: prima dată din cauza unui scandal de corupţie, a doua oară în urma unei lovituri de stat şi a treia oară după hotărârea Curţii Supreme.