Nicolas Sarkozy ar putea fi judecat pentru finanțarea campaniei sale electorale din 2012. Surse judiciare spun că fostul președinte francez urmează să fie inculpat pentru finanțarea frauduloasă a campaniei pentru prezidențiale din 2012.
Cazul se bazează pe acuzația privind crearea unui sistem fals de contabilitate, utilizat de cabinetul lui Sarkozy pentru a acoperi sumele enorme cheltuite în campanie, în special pentru mitingurile imense și manifestații în stil american, pe stadioane, prin care Sarkozy și-a consolidat repurația de „actor politic”., scrie The Guardian.
Limita cheltuielilor pentru campania electorală în Franța este de 22,5 milioane de euro, iar anchetatorii suspectează că în campania lui Sarkozy s-a cheltuit dublu!
Fostul președinte francez a negat mereu că ar fi greșit cu ceva sau că ar fi știut ceva despre Bygmalion, o companie de evenimente care s-a ocupat de organizarea campaniei și ar fi cheltuit banii.
Cazul este cunoscut acum sub numele de „afacerea Bygmalion”.
Compania ar fi scris chitanțe false și a încasat fraudulos circa 18,5 milioane de euro de la partidul de dreapta al lui Sarkozy, pe atunci numit UMP, rebotezat apoi Republicanii, în loc să încaseze de la campania sa prezidențială.
Mitingurile lui Sarkozy în alegerile din 2012 împotriva socialistului Francois Hollande erau mega-producții teatrale, coordonate de regizori de film, cu covorul roșu întins special pentru el, cu dressing-uri luxoase și zeci de mii de euro cheltuiți pentru stegulețe franceze, care să fie fluturate de o mare de fani entuziaști.
Dar apoi au apărut întrebările legate de finanțare. Directorii firmei Bygmalion au recunoscut frauda și contabilitatea falsificată și procesul se va concentra doar pe ideea dacă Sarkozy a știut sau nu, dacă el însuși a luat decizii în acest sens.
O sursă judiciară a spus pentru AFP că Serge Tournaire, unul dintre cei doi judecători numiți în acest caz, a decis, în 3 februarie, că acest caz trebuie judecat, după ce Sarkozy e eșuat în încercarea de a se dezvinovăți, în decembrie. Avocatul lui Sarkozy a anunțat că va face apel.
Un alt fost președinte francez, Jacques Chirac, a fost judecat în Franța.
El a primit o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendare, în 2011, după ce a fost declarat vinovat de fraudă din fonduri publice pentru finanțarea ilegală a partidului pe care îl conduce. A fost primul fost șef de stat francez judecat după Al Doilea Război Mondial.