O curte de apel din Brazilia ordonat duminică eliberarea fostului preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, aflat în detenţie de la începutul lui aprilie pentru corupţie. Fostul șef al statului ar putea ieşi din închisoare în următoarele ore.
Decizia judiciară din Brazilia prevede că eliberarea trebuie să aibă loc „în regim de urgenţă, în data de astăzi, prezentând acest ordin autorităţii poliţiei, aflată la sediul Poliţiei Federale din Curitiba”, unde Lula da Silva se află în detenţie.
Această decizie a fost luată de unul dintre judecătorii de la TRF4 din Porto Alegre, curtea de apel care a majorat pedeapsa de la nouă ani şi şase luni de închisoare la 12 ani şi o lună pentru fostul preşedinte brazilian (2003-2010), aflat pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale prevăzute pentru luna octombrie.
Judecătorul Rogerio Favreto a decis să accepte o cerere a Habeas Corpus, prezentată vineri de către mai mulţi deputaţi ai Partidului Muncitorilor (PT), înfiinţat de Lula da Silva în 1980.
Într-un document oficial emis duminică, judecătorul anticorupţie Sergio Moro, care l-a condamnat pe Lula da Silva în primă instanţă în iulie, a afirmat totuşi că magistratul respectiv nu are competenţa de a ordona eliberarea fostului preşedinte.