ȘOC în politică! Un fost președinte a fost ARESTAT. Acuzațiile care i se aduc sunt GRAVE

Fostul președinte al Armeniei, Robert Kocharyan, a fost condamnat pentru încercarea de a răsturna ordinea constituțională, înainte de alegeri. Tribunalul a cerut arestarea acestuia.

Kocharyan a fost președinte al Armeniei în perioada 1998-2008, când proteste de amploare au izbucnit în urma unor alegeri controversate.

Fostul președinte a fost arestat și în iulie 2018, însă a fost eliberat la doar o lună, iar dosarul său a fost trimis Curții de apel, informează Reteurs.com

„Decizia a fost luată în urma unor presiuni”, precizează urtătorul de cuvânt al fostului președinte, Viktor Soghomonyan.

„Este evident că verdictul este, în primul rând, rezultatul unei decizii politice și a fost luat în urma unor presiuni făcute de autorități”, declara Kocharyan, înainte de a fi arestat.