Fostul ministru al Apărării, Mircea Dușa, a fost luat cu ambulanța, miercuri, 27 iulie, după ce i s-a făcut rău. Incidentul neplăcut s-a petrecut la un eveniment la care fostul ministru PSD participa alături de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Mircea Dușa a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri, medicii stabilind că i s-a făcut rău din cauza căldurii foarte ridicate.
Fostului ministru al Apărării din guvernele PSD, Mircea Dușa (foto) i s-a făcut rău în timpul unui eveniment la care participa împreună cu Mircea Geoană în județul Mureș. În acest context, a fost solicitată intervenția ambulanței care l-a transportat pe fostul ministru la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Mureş.
„L-am văzut pe bunul meu prieten Mircea Dușa, fostul ministru al Apărării, care a fost cu noi în această vizită, ieșind din sala de prezentare. După aceea, domnul rector Azamfirei ne-a informat că a avut un incident medical, se pare destul de serios și am asistat cu toții la plecarea ambulanței care l-a dus. Sper din toată inima să-i dea Dumnezeu să depășească acest moment greu. Pur și simplu, ne-a luat pe toți prin surprindere. Îi urăm lui Mircea sănătate și recuperare grabnică”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ulterior.
La spital, Mircea Dușa a primit îngrijiri de specialitate de la medicii care au apreciat că i s-a făcut rău din cauza căldurii mult prea mari. Trebuie spus că fostul ministru al PSD suferă și de cancer, boală care i-a fost diagnosticată cu mai multă vreme în urmă.
Incidentul s-a petrecut în timpul unui eveniment
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a ajuns miercuri, 27 iulie, la un eveniment organizat la sediul Batalionului 51 Operații Speciale „Vulturii”, din Târgu Mureș. El a ajuns aici însoțit de fostul ministru al Apărării Mircea Dușa și de rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei.
În timp ce avea loc un briefing, cu ușile închise, despre capabilitățile Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, jurnaliștii care așteptau pentru declarații au observat o ambulanță. Aceasta s-a îndreptat spre locul în care se desfășura evenimentul, semn că se întâmplase ceva neplăcut.
Primele informații au fost că unui participant la această întrevedere, posibil militar, i s-a făcut rău. Ulteroior, însă, în timpul declarațiilor oficiale, Mircea Geoană a făcut o serie de precizări.
În prezent, starea de sănătate a fostului ministru al Apărării Mircea Dușa este stabilă, iar el este conștient, conform Antena 3 care citează surse din rândul membrilor familiei sale.