Fost interlop din Alba Iulia, condamnat cu executare. Ce au descoperit oamenii legii

Fost interlop din Alba Iulia, condamnat cu executare. Ce au descoperit oamenii legiiPoliție. Sursa foto: Martin Brayley | Dreamstime.com

Un bărbat din Alba Iulia în vârstă de 34 de ani, a fost condamnat în trecut pentru tentativă de omor, șantaj și proxenetism. Oamenii legii l-au prins din nou pe interlop. Acesta nu s-a cumințit, chiar dacă mai avea condamnări.

Un interlop din Alba Iulia în vârstă de 34 de ani, condamnat în trecut pentru tentativă de omor, șantaj și proxenetism, a ajuns din nou după gratii. Bălănel a primit 3 ani și 3 luni de închisoare după ce a condus un autoturism pe drumurile publice sub influența alcoolului. Marți, 13 septembrie, a fost ridicat de polițiști și dus la penitenciar.

„Potrivit fişei de cazier judiciar a acestuia rezultă că a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii pentru infracţiunii extrem de grave, respectiv tentativă de omor, ameninţare, şantaj, proxenetism, ultima condamnare fiind de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani”, susține instanța de judecată, în hotărârea de condamnare.

Infracțiunea de conducere sub influența alcoolului a fost constatată în 5 aprilie 2018, iar sentința definitivă a fost pronunțată pe 12 septembrie 2022, la Curtea de Apel Alba Iulia. Judecătorii au luat în considerare că nu era la prima abatere.

„Inculpatul a condus autoturismul marca BMW în timp ce avea o îmbibație alcoolică peste limita legală pe Bulevardul Horea din Alba Iulia, din direcția Hotel Cetate spre Calea Moților, cu viteză peste limita legală, nu a oprit la semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, continuându-și deplasarea pe str. Calea Moților. La intersecția cu strada Detunata a efectuat virajul la stânga, nu a adaptat viteza și a intrat în coliziune cu gardul imobilului nr. 37 de pe strada Detunata, ulterior fugind de la locul accidentului”, astfel este descrisă, pe scurt, fapta acestuia.

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Interlop, beat la volan

Polițiștii au descris ulterior șoferul care, după momentul impactului, a coborât din autoturism și a început să fugă, ca fiind o persoană, de sex masculin, constituție atletică, cu înălțimea de aproximativ 1,85 metri, îmbrăcat în trening de culoare gri.

„Unul dintre martori (polițist – n.r.) a alergat în urma conducătorului autoturismului și a reușit să îl tragă de mâna spre el, moment în care i-a observat fizionomia, însă nu l-a putut imobiliza și legitima, acesta smucindu-se și intrând în scara blocului, a cărui ușă a fost deschisă de o persoana de sex feminin. Martorul a precizat că i-a văzut clar toate particularitățile feței”, se afirmă în hotărârea instanței de judecată.

El s-a întors cu alte persoane la locul accidentului după doar trei minute. Agenții de politie au procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor doi, rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool în cazul lui Bălănel și 0,00 mg/l în cazul celuilalt bărbat. Analizele prelevate la spital au indicat o îmbibație de 1,10 g/l la prima probă și 0,95 g/l la a doua probă. Cu toate astea, interlopul nu a recunoscut nimic, potrivit Adevărul.

Ne puteți urmări și pe Google News