Fost baron PSD, executat de fisc. Ce proprietăți au fost blocate

Fost baron PSD, executat de fisc. Ce proprietăți au fost blocate

ANAF a scos la vânzare un teren agricol în suprafață de 4.760 de metri pătrați în comuna Mihăiești, județul Argeș, aflat în proprietatea fostului președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu. Acesta a fost condamnat definitiv la aproape opt ani de închisoare, în două dosare de corupție. Iar vânzarea terenului ar trebui să acopere o parte din prejudiciu.

Terenul din Mihăiești a fost evaluat la 59.000 de lei și a fost scos la vânzare de   ANAF – prin serviciul specializat din municipiul Ploiești, în data de 28 ianuarie, iar procedura de licitație se va ține la sediul instituției din strada Aurel Vlaicu nr. 22, cu începere de la ora 16.30.

Vânzarea terenului are legătură cu primul dosar în care a fost condamnat Nicolescu, alături de mai mulți inculpați, unde a fost stabilit un prejudiciu de aproape 900.000 de euro. Ancheta a avut ca subiect o fraudă cu fonduri europene alocate printr-un proiect de finanțare pentru reabilitarea și reconstrucția a patru unități școlare din localități ale județului.