Foreign Policy: Autorii loviturii de stat din Mali au fost instruiți de armata SUA

Condamnată imediat de guvernul SUA, lovitura de stat ar putea duce la un regres al luptei din regiune împotriva grupărilor extremiste.

După ce, potrivit unor noi informații, s-a constatat că lovitura de stat ar fi fost orchestrată de o serie de ofițeri ai armatei care fuseseră instruiți de militari americani, Statele Unite și-au retras întreg sprijinul pe teme de securitate, renunțând să mai instruiască și să mai sprijine forțele militare din Mali care au pus la cale lovitura de stat din această țară vest-africană.

Colonelul Assimi Goita, un ofițer din Mali care s-a autoproclamat conducător provizoriu al țării, a participat la manevrele și la instrucția oferite de armata SUA pentru a riposta în fața diverselor organizații extremiste care activează în regiunea Sahel.

„Este clar că mai mulți participanți la revoltă... au beneficiat de instruire și de asistență din partea SUA”, a declarat, vineri, J. Peter Pham, emisar special al Departamentului de Stat în provincia Sahel din vestul Africii. El a subliniat că Statele Unite condamnă acțiunile prin care o serie de oficiali ai armatei au înlăturat guvernul de la putere.

„Până la finalizarea investigațiilor noastre legate de situația din teren și de persoanele implicate, permiteți-mi să afirm categoric că forțele armate din Mali nu vor mai fi instruite și sprijinite - această operațiune a încetat cu totul. Am oprit toate operațiunile noastre atâta timp cât va fi necesar pentru clarificarea situației”.

Survenită săptămâna trecută, lovitura de stat din Mali ar putea periclita eforturile Statelor Unite și pe cele ale comunității internaționale de a forța retragerea grupurilor de militanți, dintre care unele sunt afiliate Statului Islamic și rețelei Al-Qaeda. Situația evidențiază totodată gravele probleme de guvernare din Sahel, care au provocat o ascensiune a grupurilor extremiste.

Pham a mai spus că revolta, care a dus la înlăturarea președintelui și a premierului din Mali, ar putea afecta eforturile internaționale de combatere a terorismului. „Să o spunem deschis: situația nu va fi de ajutor”, a declarat el.

„Vom face tot ce vom putea ca să reducem orice impact negativ, dar este clar că, atunci când ai de-a face cu o revoltă în care este implicată tocmai armata înscrisă în aceste eforturi, asta nu poate decât să le pericliteze. Sperăm ca asta să nu ne afecteze prea mult dorința noastră comună de a reduce pericolul reprezentat de extremiștii islamiști și de alți factori de violență din regiune”.

Statul Mali este de mai multă vreme un centru al eforturilor internaționale de contracarare a organizațiilor teroriste din vestul Africii. După lovitura de stat din Mali survenită în 2012, grupările extremiste au ocupat o mare parte din teritoriul țării.

În pofida celor aproape zece ani de eforturi antiteroriste depuse de comunitatea internațională, precum și a programelor de asistență în materie de securitate, aceste grupări au continuat să ocupe centrul statului Mali, răspândindu-se mai apoi înspre sud și ajungând până în statele vecine, Burkina Fasso și Niger. Statele Unite și mai multe de țări europene au coordonat o serie de organizații internaționale, printre care Națiunile Unite, G-5 Sahel și Comunitatea Economică a Statelor din Vestul Africii (ECOWAS) pentru a spori capacitatea armatei din Mali să contracareze pericolul crescând al terorismului.

Ziarul The Washington Post a fost cel care a relatat pentru prima oară că Goita, șeful noii junte militare, a fost instruit de forțe americane și europene, inclusiv de Forțele SUA pentru Operațiuni Speciale.

Locotenent-colonelul Anton Semelroth, un purtător de cuvânt al Pentagonului, a declarat pentru revista Foreign Policy că armata SUA „caută și alți militari din Mali care au participat la instrucția organizată de SUA și care, contrar instrucției de care au beneficiat, ar fi putut avea un rol în recenta revoltă”.

„Revolta din Mali este condamnată cu fermitate și nu corespunde instrucției și cursurilor militare acordate de SUA”, a adăugat Semelroth.

Reprezentanți ai ECOWAS urmează ca, în curând, să se deplaseze în Mali din dorința de a anihila lovitura de stat.

Deși inițiatorii loviturii de stat nu au dat vreun semn că ar dori să readucă la putere guvernul anterior, vineri, ei au eliberat doi înalți oficiali din Mali care fuseseră reținuți cu ocazia puciului, potrivit agenției Reuters. Este vorba despre ministrul de finanțe, Abdoulaye Daffe, și secretarul particular al președintelui țării, Sabane Mahalmoudou.