Ford renunță la 3.000 de angajați la nivel global, relatează "Automotive News", citând un comunicat transmis de Jim Farley, CEO-ul companiei Ford, către angajați.
„Construirea viitorului necesită schimbare. Necesită atenție, claritate și rapiditate. Și, așa cum am discutat în ultimele luni, înseamnă reorganizarea resurselor și a structurii costurilor, care nu este competitivă cu concurenții tradiționali și noi”, explică Farley, mulțumindu-le angajaților care vor părăsi compania auto, potrivit presei de profil din Italia.
Deocamdată, disponibilizările vor afecta angajații din Statele Unite, Canada și India. Anunțul vine după luni întregi de speculații despre o posibilă reducere a forței de muncă a producătorului de automobile.
Pe lângă eliminarea locurilor de muncă, compania Ford intenționează să reorganizeze și să simplifice funcțiile în cadrul organizației sale, pentru a fi mai flexibilă.
Mesaj îngrijorător
„Nimic din toate acestea nu schimbă faptul că este o perioadă dificilă. Cei care părăsesc compania sunt prieteni și colegi și vrem să le mulțumim pentru contribuție. Avem obligația de a avea grijă și de a sprijini" persoanele afectate de aceste măsuri, "oferindu-le nu numai beneficii, ci și un ajutor semnificativ în găsirea de noi oportunități de muncă”, a mai spus Farley.
„Eliminăm locuri de muncă, reorganizăm şi simplificăm funcţiile în întreaga afacere. Veţi auzi mai multe detalii de la liderii zonei dumneavoastră de afaceri, mai târziu în această săptămână”, au scris Farley şi preşedintele Ford, Bill Ford, într-un e-mail comun.
Luni, acţiunile Ford au scăzut cu 4,8%, pe fondul scăderilor mai ample de pe Wall Street.
La fel ca alţi producători auto consacraţi, Ford are o forţă de muncă angajată în mare parte pentru a susţine o gamă tradiţională de produse, cu tehnologie de ardere internă. Dar Jim Farley a elaborat o strategie pentru dezvoltarea unei game largi de vehicule electrice. De asemenea, la fel ca Tesla, Ford vrea să genereze mai multe venituri prin servicii care depind de software-ul digital şi de conectivitate.
Cât de prost stă Ford
Marjele de profit înainte de impozitare ale Tesla le-au depăşit-o pe cele ale Ford în acest an, iar Jim Farley a fost foarte direct cu privire la necesitatea reducerii costurilor. În e-mailul de luni către angajați, CEO-ul şi președintele au spus că structura de costuri a companiei „este necompetitivă faţă de concurenţii tradiţionali şi noi”.
Creşterea preţurilor bateriilor, materiilor prime şi transporturilor maritime pune o presiune suplimentară asupra Ford şi a altor producători de automobile. Totuşi, Ford a respectat prognoza de profit pentru întregul an, în pofida costurilor mai mari din cauza inflaţiei.
Dar, între timp, Ford a început să-şi separe operaţiunile în operaţiuni electrice, cu motoare cu ardere şi vehicule comerciale. Farley a spus în iulie că „se va produce o reducere a costurilor” în operaţiunile legate de vehiculele cu ardere internă.
Însă Bill Ford a spus că reducerile de personal vor afecta toate părţile companiei.
Și rivalii de la General Motors au probleme
La sfârşitul anului 2018, grupul rival General Motors a decis să reducă 14.000 de locuri de muncă, în cadrul pregătirilor pentru accelerarea strategia privind vehiculele electrice.
Operaţiunile Ford, GM şi Stellantis din America de Nord se vor confrunta anul viitor cu o nouproblemă legată de forţei de muncă, în negocierile contractuale cu sindicatul United Auto Workers, care reprezintă angajaţii din fabricile producătorilor auto din Detroit din SUA.
Liderii UAW şi-au exprimat îngrijorarea că vehiculele electrice vor însemna mai puţine locuri de muncă în producţie şi mai multe locuri de muncă dispersate în fabrici de baterii şi hardware pentru vehicule electrice, care nu sunt sindicalizate.
În România, Ford este prezentă cu uzina de la Craiova, unde se vor produce Puma electric, dar și utilitarele Tourneo Courier electric și Transit Courier electric. Subsidiara din România a Ford este în curs de preluare de către Ford Otomotiv Sanayi (Ford Otosan) din Turcia, după ce Comisia Europeană a aprobat tranzacția.