Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au folosit armamentul din dotare pe timpul unei acțiuni de combaterea a contrabandei la frontiera cu Ucraina.
Au fost trase șase focuri de avertisment
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 18.50, poliţiştii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, pe direcţia localităţii de frontieră Teceu Mic, judeţul Maramureş, mai multe persoane care se deplasau dinspre malul râului Tisa spre interiorul ţării, transportând în spate mai multe colete voluminoase. Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, procedând la somarea prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin, moment în care au fost trase şase focuri de avertisment, în plan vertical, conform procedurilor legale, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Poliţiei de Frontieră.În urma acțiunii, s-a reușit reținerea unui cetățean ucrainean, în vârstă de 41 de ani, iar celelalte persoane au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul statului vecin. Imediat au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
În urma acțiunii, la fața locului, au fost descoperite 30 colete cu țigări
La sediul insituției, în urma inventarierii baxurilor cu țigări descoperite, s-a constatat că acestea conțin 21.250 pachete țigări, de proveniență ucraineană și Duty-Free, în valoare de aproximativ 250.000 lei.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.
În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun, se arată în comunicatul poliţiei