Descoperire macabră la Focşani. Scheletul din mijlocul străzii. Autorităţile au deschis o anchetă

Descoperire macabră la Focşani. Scheletul din mijlocul străzii. Autorităţile au deschis o anchetă

Muncitorii care efecuau nişte lucrări de asfaltare pe strada Gheorghe Potop din Focşani au făcut o descoperire macabră. Ei au descoperit un schelet uman, aşa că au alertat autorităţile. Craniul scheletului prezenta urmă de glonţ, ceea ce a condus la o primă concluzie că ar fi vorba despre o crimă.

Autorităţile care au venit la faţa locului au hotărât oprirea lucrările pentr a efectua cercetări, potrivit spynews.ro

O echipă de specialitate se va deplasa de la Iaşi pentru a efectua şi alte căutări. Pe strada unde se efectuau lucrări, muncitorii au săpat mai adânc, la aproximativ 80 de centimetri, acolo fiind descoperite osemintele. Chiar şi Direcţia de Cultură Vrancea recomandă supravegherea arheologică a lucrărilor. Curios este faptul că în zonă nu a existat niciun cimitir, ceea ce a condus la ideea unei crime. Focşăneanul Petru Mincu, bazându-și afirmațiile pe o hartă a zonei din 1896, a spus că în această zonă nu a existat niciun cimitir.

„Le-au găsit (oasele-n.r.) muncitorii când au săpat. Eu sunt pasionat de istorie, m-au sunat și am venit. Aici nu a fost cimitir. Înainte, cimitirele erau lângă biserici, iar biserica Sfântul Nicolae este mai departe. Aici a fost curtea Școlii de Fete, vă spun asta după ce am consultat o hartă din 1896. Sunt două gropi, în una am văzut o coloană, iar în cealaltă câteva oscioare. A fost pe aici o mașină de poliție, am înțeles că vor veni cei de la Muzeul Vrancei pentru a efectua săpături arheologice“, a spus Petre Mincu.