FMI a pus DIAGNOSTICUL creșterii economice a României. Care sunt PERICOLELE care ne așteaptă și ce trebuie să facă STATUL

FMI a pus DIAGNOSTICUL creșterii economice a României.  Care sunt PERICOLELE care ne așteaptă și ce trebuie să facă STATUL

Fără o modificare a politicilor actuale, creşterea economiei româneşti va deveni din ce în ce mai fragilă şi în acest sens Fondul Monetar Internaţional susţine că opţiunea cea mai bună este o combinaţie între moderarea politicii fiscale şi înăsprirea politicii monetare, se arată în documentul publicat vineri de FMI la sfârşitul consultărilor cu România în baza Articolului IV.

Potrivit FMI, ritmul de creştere al economiei româneşti ar urma să încetinească în acest an ca urmare a mai multor factori: diminuarea impulsului fiscal, investiţiile publice reduse, lipsa progreselor cu reformele structurale şi înăsprirea condiţiilor financiare, potrivit agerpres.ro.

 

„Preconizăm că ritmul de creştere a PIB va fi de aproximativ 5% în 2018, urmând a încetini la 3% pe termen mediu”, se arată în comunicatul FMI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Fondului, o combinaţie prudentă între consolidarea fiscală şi înăsprirea politicii monetare ar evita supraîncălzirea, ar reduce deficitul fiscal şi extern şi ar creşte stabilitatea macro-financiară.

„Recenta înăsprire a politicii monetare a fost un start binevenit şi încurajăm BNR să continue să majoreze dobânda de politică monetară”, precizează FMI.

FMI recomandă creşterea eficienţei cheltuielilor prin prioritizarea marilor proiecte de investiţii, creşterea absorbţiei fondurilor europene, în special pentru marile proiecte de investiţii, şi punerea în aplicare a legii responsabilităţii fiscale, ceea ce ar creşte disciplina fiscală şi predictibilitatea.

România este pe ultimele locuri în ceea ce privește colectarea taxelor, iar Lee a atras atenția cu privire la problemele tehnologice cu care se confruntă România.

„Aceste rezultate foarte slabe în ceea ce priveşte colectarea taxelor arată nevoia urgentă de reorganizare a autorităţilor fiscale şi a sistemelor IT. (...) Actualul nivel tehnologic este depăşit şi afectează nivelul colectării. Modernizarea sistemului IT ar trebui să fie prioritatea autorităţilor”, a afirmat şeful misiunii FMI în România, sud-coreeanul Jaewoo Lee

O mdelegație a Fondului Monetar Internaţional s-a aflat în aceste zile la Bucureşti, pentru evaluarea anuală a economiei româneşti în baza Articolului IV din Statutul instituţiei financiare internaţionale.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional.

Consultările periodice prevăzute de Articolul IV din Statutului Fondului constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.