Evenimentul Zilei > Social > Florin Zamfirescu: „N-a fost zi în care să nu fiu îndrăgostit”
Florin Zamfirescu: „N-a fost zi în care să nu fiu îndrăgostit”

Florin Zamfirescu: „N-a fost zi în care să nu fiu îndrăgostit”

DESTĂINUIRI. Actorul care îl interpretează pe Gigi Dumbravă în serialul "Regina" regretă că a jucat în scenarii slabe şi declară sincer că şi-a iubit toate colegele de şcoală.

EVZ: Vă avantajează această popularitate dată de seriale de televiziune?
Florin Zamfirescu:
Rolul unui actor este să fie cunoscut. Acum, cu acest serial, „Regina“, succesul este exacerbat. Uneori, oamenii care mă opresc şi-mi cer autograf nici nu-mi ştiu numele real, mă strigă după numele personajului. Eu nu fac parte dintre actorii care sunt fericiţi să dea peste tot autografe, să facă poze cu toată lumea, nu asta mi-am dorit. Mai mult, meseria de actor mă interesează ca introspecţie, pentru cunoaşterea de sine. Lucrând cu diferite tipologii, diferite personaje, ajungem la o cunoaştere umană şi provine dintr-o curiozitate.

Cum îi vedeţi pe ţigani?
Pentru mine, ţigan înseamnă hoţ, murdar, mincinos, nu are legătură cu culoarea pielii. E un cuvânt peiorativ. Sunt oameni deştepţi, talente mari, dar ideea asta cu păstrarea cu obstinaţie a tradiţiilor… A apărut cuptorul cu microunde şi ei gătesc în curte şi în ceaun. Li se dădeau în perioada comunistă apartamente şi făceau focul pe parchet ca să-şi păstreze tradiţia. Toţi ne-am părăsit tradiţia.

„A durat vreo şase ore spectacolul, era fără Dumnezeu“

Ce amintiri păstraţi din perioada copilăriei?
Cred că am avut una dintre cele mai frumoase copilării pentru că am trăit în natură, în copaci, desculţ, în iarbă. Acolo, la păscut vacile, am citit enorm, am avut acest viciu.

Ce autori citeaţi?
Am fost marcat întâi şi-ntâi de cărţi bisericeşti, pentru că aveam în casă şi pentru că mă trag dintr-o familie de preoţi din tată în fiu. Pe urmă, am scăpat la cartea rusă. Am citit întâi „Odiseea“ şi pe urmă „Iliada“, citeam dezordonat şi ce-mi cădea în mână.

Când aţi luat contact cu scena pentru prima oară?
Cam la 6 ani, pe scena unui cămin cultural, nu eram la şcoală. M-am lansat datorită mamei, ca recitator. Am continuat şi nu m-am mai desprins de scenă, dădeam recitaluri de poezii.

Anii de liceu au fost marcaţi de relaţia mea cu biblioteca orăşenească din Călimăneşti şi trebuie să amintesc de o minunată bibliotecară, dna Driva, care m-a făcut să am în fiecare săptămână cel puţin două apariţii în cadrul bibliotecii. Era o sală de versuri, unde veneau oamenii din staţiunea Călimăneşti şi anunţam seară literală, de versuri. Dna Driva citea prefaţa unui autor, iar eu recitam din acel autor câte o oră.

Ţin minte că eram în clasa a VII-a, am jucat Făt Frumos în „Înşir-te mărgărite“, o piesă în 5 acte, am jucat-o toată. A durat vreo 6 ore spectacolul, era fără Dumnezeu, urcam pe scenă şi spuneam versurile.

Din liceu mi-am dorit să devin actor, am dat admitere la IATC-ul de atunci şi am intrat primul, fără probleme. Am terminat şef de promoţie, am fost repartizat la Târgu-Mureş.

V-a fost greu când aţi venit la Bucureşti?
Foarte greu. În primul rând, era dorul de casă, în al doilea rând, era ritmul schimbat. Eu eram într-unul provincial şi, deşi lucrurile nu stăteau acum ca atunci, ritmul de viaţă din Capitală era cu totul altfel. Ţin minte că oboseam foarte repede pentru că mă concentram asupra a tot ceea ce vedeam.

Mergeam cu tramvaiul până la capăt şi când voiam să cobor eram deja obosit. Mă uitam să văd cum se îmbracă oamenii, cum se uită, cum vorbesc, ce se vede pe geam. Totul mă făcea să vibrez. Până la urmă m-am adaptat, mi-am făcut mulţi prieteni. Colegii mei de atunci, Gelu Colceag, Gigi Mihăiţă, Mircea Diaconu.

„Stau şi mă întreb dacă n-ar fi fost actoria…“

Cine v-a ajutat?
Prima persoană, întotdeauna am spus-o, a fost mama. Datorită ei m-am făcut actor, am jucat teatru. Mama a fost iubitoare de scenă, de spectacole, de lectură. Ea mi-a deschis apetitul şi genetic probabil că o moştenesc.

Dacă nu era actoria…
Chiar nu ştiu. Nici profesor n-am vrut să fiu, nu mi-a trecut prin cap. Eu s-ajung profesor la şcoală de actori… Aşa s-a întâmplat. Stau şi mă întreb dacă n-ar fi fost actoria, dacă nu era zero absolut. Cred că mă plictiseam în orice meserie. N-aş fi putut fi nici medic, nici profesor… Adică ideea să faci acelaşi lucru într-un laitmotiv al vieţii, nu.

Spuneaţi la un moment dat că vă faceţi mustrări pentru anumite opţiuni greşite. La ce vă refereaţi?
Doar la meserie. De multe ori când lucrezi un rol o faci cu pasiune şi sperând să iasă extraordinar. Nu toate ies. Privind retrospectiv, mi-am dat seama că am pierdut foarte mult timp. N-am făcut rabat, n-am recitat versuri la Polivalentă. Am jucat totuşi în scenarii slabe, timp în care mai bine citeam o carte. Din 50 de filme, 20 puteam să nu le fac, dar asta e.

Care este menirea actorului?
Menirea lui nu este să se coboare la gustul publicului, ci să aducă publicul după sine, dar nu în forma în care am fost noi obişnuiţi în perioada comunistă, că artistul este un educator al maselor. Nu este. Artistul este un talentat, cu supraenergie, un om care simte nevoia să se exprime, să trăiască în bucuria exprimării şi dacă acest sentiment există, creează şi emulaţia şi publicul vine.

Teatru sau film?
E ca şi când m-ar întreba cineva cu ce prefer să merg, cu piciorul drept sau cu cel stâng. Eu merg cu două picioare. Sunt două meserii aparent diferite, dar în esenţă e aceeaşi meserie: actor.

Cea mai mare realizare?
Mai am şase luni şi fac 60 de ani. De la asta se trag toate. Dacă nu apucam să trăiesc 60 de ani, nu făceam nici copii, nici rolurile, nici cu Cătălina nu mă însuram. Cea mai mare realizare este o rezistenţă fizică pe care cred că i-o datorez mamei, care spune că m-a alăptat timp de 2 ani.


LA ÎNĂLŢIME. Florin Zamfirescu şi Olga Tudorache, doi mari actori

"Definiţia telenovelei n-o ştiu. Nu pot să joc în filmul lui Stere Gulea într-un fel şi la Buftea în alt fel. Se aseamănă telenovela cu maneaua. Eu nu cânt manele şi nici nu ascult."
, Florin Zamfirescu, actor

IUBIRE

„Actuala mea soţie, şi «penultima», este actriţă“

EVZ: Ce rol joacă iubirea în viaţa unui om?
Florin Zamfirescu:
Stăteam de vorbă cu soţia mea pe tema asta şi mi-am dat seama, de curând, că iubirea este cea care ne face să înţelegem că viaţa nu este numai fizică şi chimie. Iubirea ne ajută să transcedem, ne arată că există ceva inexplicabil şi dincolo şi ne oferă o speranţă pentru după.

Când v-aţi ndrăgostit pentru prima dată?
Nu mi-a fost niciodată jenă să mărturisesc că sunt îndrăgostit de când mă ştiu. Prima oară, de o îngeriţă de pe o carte de rugăciuni de la bunică-miu, credeam că este o fetiţă.

Am trecut prin toate fazele iubirii, important e că niciodată în viaţa mea, conştientă, n-a fost zi în care să nu fiu îndrăgostit. De cele mai multe ori n-am spus nimănui de cine, câteodată s-a întâmplat ca acest sentiment să dispară brusc, să îi ia locul altă îndrăgosteală. Pot să mărturisesc că din clasa I până în a IV-a mi-am iubit toate colegele. Odată am iubit o fată pentru că a venit fericită la şcoală. Mămica ei îi croşetase un pulover de lână care o zgâria îngrozitor, dar nu l-a scos toată ziua, de bucurie că are un pulover. Avea atâta fericire în priviri, că am iubit-o o zi şi o noapte. Nici nu ştiu cum o chema, dar nu contează.

E adevărat însă că uneori te poţi îndrăgosti şi de maşina pe care ai cumpărat-o sau pe care o doreşti, dar trebuie să iubeşti ceva.

Cum v-aţi cunoscut soţia?
Întâmplător. Am cunoscut-o la admitere, dar n-am băgat-o atunci prea mult în seamă. Abia în anul IV al ei am descoperit-o mai atent, tocmai mă despărţisem şi aşa a fost să fie. Avem deja 18 ani de căsătorie. Eu am mai avut două căsătorii. Actuala mea soţie, şi „penultima“, este actriţă, Cătălina Mustaţă. Mi s-a întâmplat ceea ce nu-mi doream. Eu n-am venit în şcoală pentru a avea relaţii intime cu studente. Dacă ar fi fost studentă la clasa mea, probabil aş fi evitat tot ce mi s-a întâmplat.

Ce v-a atras?
Am căutat-o mult. Cătălina are toate calităţile necesare unui bărbat care iubeşte. Este feminină, frumoasă, inteligentă, talentată, cultă.


ÎN FAMILIE. Alături de soţia sa, actriţa Cătălina Mustaţă şi fiica, Ştefana

CV

Marchizul de Sade şi Gigi Dumbravă

> Florin Zamfirescu s-a născut pe 12 aprilie 1949, la Călimăneşti, judeţul Vâlcea.

> A absolvit IATC în 1971, Facultatea Arta Actorului, clasa profesorului Constantin Moruzan.

> Are o bogată carieră teatrală, interpretând roluri precum Marchizul de Sade în piesa omonimă, Dr. Igor în „Veronica se hotărăşte să moară“, Profesorul Emanuel Raat în „Îngerul albastru“ sau Rică Venturiano în „O noapte furtunoasă“.

> Actorul are o carieră prodigioasă şi în cinematografie, făcând parte din distribuţia a numeroase pelicule româneşti de succes – „Senatorul melcilor“, regizat de Mircea Daneliuc, „Filantropica“, de Nae Caranfil, „Prea târziu“, „De ce trag clopotele, Mitică?“, de Lucian Pintilie, sau „Orient Express“. A jucat în producţiile TV „Vântul de primăvară“, „Adio, Europa!“, regia Tudor Mărăscu, şi „Ultimul stinge lumina“, regia Gelu Colceag.

> Pe lângă activitatea artistică, Florin Zamfirescu a ocupat, între 1991 şi 1994, funcţia de director adjunct artistic la Teatrul Odeon, în 1996 devine profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti, iar între 2000-2008 a fost rector.

> În prezent, Zamfirescu îl întruchipează pe Gigi Dumbravă în telenovela „Regina“ şi poate fi văzut pe scena Teatrului Metropolis în „Hamlet“.

> Este căsătorit cu actriţa Cătălina Mustaţă şi are doi copii, Ştefana şi Vlad.


ROL. Marchizul de Sade