Profitând la maximum de darurile oferite de natură, de charismă şi notorietate, marele actor Florin Piersic a fost dintotdeauna un mare cuceritor şi a rămas la fel chiar şi după ce primăverile au săpat primele riduri adânci pe chipul său, o dovadă în acest sens fiind un episod din urmă cu 30 de ani şi care a revenit recent în prim-plan.
Cristina Muntean este femeia pe care legendarul actor a frapat-o cu farmecul său irezistibil. Totul s-a întâmplat când Florin Piersic se apropia de 55 de ani şi a început în culise. Cazul clasic între un mare artist şi o admiratoare înfocată. N-a fost o simplă apropiere între cei doi, ci a fost mai mai mult decât atât.
Conform impact.ro, Cristina Muntean are „puțin peste 60 de trandafiri în buchetul vieții sale” şi „este doamna care, de mai bine de 30 de ani, îi rânduiește uriașului actor Florin Piersic, activitatea, programul, agenda, relațiile cu cei care roiesc în jurul maestrului, cu fanii, cu ziariștii”.
Aşadar, profitând la rândul ei de eternele farmece feminine, doamna Muntean a ştiut cum să se insinueze abil în viaţa actorului. Sursa citată a dezvăluit că stimabila este „de profesie inginer” şi în prezent se ocupă de instalații de aer condiționat și aparatură audio-video de televiziune.
Doamna pitbull, şefa lui Florin
Doamna nu este chiar o necunoscută pentru presă. În urma cu doar câţiva ani, jurnaliştii au poreclit-o „doamna pitbull” sau „șefa lui Florin”. „Practic, nimic din ceea ce se întâmplă în jurul marelui actor, nu se petrece fără cunoștința ei și mai ales fără implicarea, sugestiile și chiar intervenția sa decisivă”, se arată pe impact.ro.
„Femeia a fost fan Florin Piersic încă din tinerețe. Cristina, proaspătă absolventă a Politehnicii din București, asta după ce terminase Liceul Francez, era nelipsită de la spectacolele actorului. Își făcuse obiceiul de a sta în culise, felicitându-l, zâmbindu-i, spunându-i vorbe frumoase.
Ușor-ușor, maestrul a început să o bage în seamă, fiind de notorietate că era extrem de sensibil la farmecele reprezentantelor sexului frumos”, sunt informaţiile dezvăluite de o fostă iubită de-ale actorului, care s-a stabilit în Israel şi care a cunoscut-o pe Cristina Muntean în 1996, când s-a reîntors în ţară, într-o vacanţă.
A divorţat de fiul unui demnitar
La acea vreme, Cristina Muntean era divorțată de soțul ei, fiul fostului ambasador al României la Buenos Aires (Argentina), alături de care are doi băieți, „acum mari, aranjați bine, la casele lor”. „Şefa lui Florin” s-a apropiat atât de mult de acesta încât l-a convins să o lase să-și amenajeze în casa lui (n.r. - un apartament din Bucureşti) un birou de unde să-și coordoneze activitatea de comerciantă.
Ulterior, ea l-a convins pe Florin să fie de acord să aibă grijă de casă, să achite utilitățile și să se ocupe de tot ceea ce ținea de întreținerea apartamentului. Profitând de faptul că actorul locuia mai mult la cluj, alături de soţia Ana, Cristina Muntean s-a apucat să redecoreze apartamentul din centrul Capitalei.
Femeile l-au căutat mereu pe Florin Piersic
„Cristian! Trebuie să știi că femeia asta, această doamnă, Cristina Muntean, este de 30 de ani mâna mea dreaptă. Nu fac nimic fără ea. Dacă vrei să faci ceva, să ajungi la mine, vorbești cu ea. Ea este cea care organizează totul, care aranjează totul.
Îmi este de un real ajutor. Are minte pentru organizare! E brici! Dar, uite, și te rog să nu mă întrerupi, pentru că această discuție este un monolog. Eu vorbesc și tu mă asculți. Să știi. Nu eu le căutam, ele mă căutau pe mine! Și cum să refuzi, Cristian, măi, Botez, frumusețile care mă înconjurau?!”, i-a spus actorul reporterului impact.ro.