Florin Cîțu primește încă o lovitură grea din interior. Condiția pe care trebuie să o accepte pentru a salva PNL

Florin Cîțu primește încă o lovitură grea din interior. Condiția pe care trebuie să o accepte pentru a salva PNL

Continuă luptele în interiorul PNL. După ce a pierdut șefia partidului, Ludovic Orban nu se lasă. Pune condiții dure.

Ludovic Orban a declarat că este foarte hotărât să părăsească PNL în condițiile în care actuala coducere va decide să-și asume guvernarea cu susținerea PSD. Orban s-a declarat împotriva unui guvern minoritar al PNL susținut de PSD în Parlament.

„În momentul de faţă, pe mine mă interesează să găsim o soluţie pentru România, o soluţie de guvernare. Poziţia mea publică a fost foarte clară, nu cred că există o altă şansă de a forma un Guvern onorabil şi benefic pentru România decât prin refacerea coaliţiei de guvernare.

În cazul în care colegii mei vor persista în speranţa absurdă de a obţine voturile PSD-ului la învestirea unui Guvern minoritar, evident că există posibilitatea să ne despărţim. Eu nu am trăit atâţia ani, ca să mai accept încă o experienţă distrugătoare pentru România, cum a fost experienţa USL”, a declarat Ludovic Orban, la RFI.

Desemnarea lui Cîțu ca premier, o inepție politică

Fostul lider al PNL susține că această decizie îi aparține și că nu a discutat despre o eventuală demisie în bloc a parlamentarilor care îl susțin. El a precizat că nu a purtat discuții pe acest subiect, cu cei 41 de parlamentari din grupul simpatizanților săi.

În opinia lui Ludovic Orban propunerea lui Florin Cîțu ca premier, după ce a fost demis prin moțiune de cenzură, este o inepție. El a precizat că insistența cu care colegii săi vor să-l impună pe Cîțu, va avea drept consecință imposibilitatea constituirii unei majorități parlamentare.

Se pare că la această concluzie au ajuns și reprezentanții PNL. Aceștia au anunțat că nu-l vor propune pe Florin Cîțu premier la consultările cu președintele Klaus Iohannis.

PNL nu va propune un premier la Cotroceni

PNL nu va face nicio propunere pentru postul de premier la consultările de luni, de la Cotroceni, dacă nu se conturează o majoritate parlamentară. Decizia a fost luată în Biroul Executiv Naţional.

„Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional de azi, că în eventualitatea în care se conturează o majoritate parlamentară, nominalizarea PNL, pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, va fi Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL.

În eventualitatea în care nu se conturează o majoritate, decizia conducerii PNL este aceea de a nu se prezenta cu o propunere de premier la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni”, au anunţat vineri liberalii.

PNL a subliniat că decizia ca premierul sa fie preşedintele partidului nu se modifică, au anunțat liberalii. După această decizie, cel mai probabil criza politică se va prelungi și după consultările de luni. Aceasta deoarece nici un partid parlamentar nu pare să aibă soluția pentru a face o majoritate parlamentară și să-și asume guvernarea.