Florin Cîțu a prezentat singura soluție pentru a putea să avem din nou o viață normală într-o conferință de presă la Cluj-Napoca.
Vineri, premierul Florin Cîțu a adus în discuție un subiect care îi bucură pe români. Acesta a declarat că anul acesta se pot lua în considerare organizarea festivalurilor, concertelor și evenimentelor, pe scurt, putem reveni la o viață normală. Singura condiție pentru a ajunge la fel ca înainte este o campanie de vaccinare de succes, care să poată vaccina cel puțin 10 milioane de români până în toamnă.
"Astăzi am avut o întâlnire împreună cu domnul primar Boc şi cu organizatorii de mari evenimente. A fost o întâlnire foarte bună din mai multe puncte de vedere, o discuţie informală şi avem susţinerea domniilor lor pentru campania de vaccinare.
Mesajul a fost foarte bine înţeles. Putem să vorbim şi de festivaluri, de concerte, de a reveni la o viaţă normală doar cu o campanie de vaccinare de succes. Este condiţia necesară pentru a putea să redeschidem economia.
Din partea noastră voi face tot ce este posibil să acomodăm, să vedem cum putem să redeschidem economia. Domniile lor sunt parte din Comitetul interministerial, prin intermediul Ministerului Culturii sau alte ministere. Soluţiile le vom discuta în perioada următoare, dar concluzia generală a fost: cu toţii vom participa public la susţinerea campaniei de vaccinare, este singura soluţie pe care o avem în acest moment", a afirmat Cîţu, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca.
Încă 300.000 de doze de vaccin pentru România
În cadrul aceleiași sedințe, Florin Cîtu a abordat și subiectul în legătură cu campania de vaccinare. Premierul a declarat că România va primi cât de curând încă 300.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19.
„Am avut grijă să avem doze de vaccin. Putem atinge doza de 5 milioane de vaccinaţi la finalul lunii mai. Trebuie doar să vrem să ne vaccinăm. Mâine trimitem încă un transport în Republica Moldova. Mâine trimitem 130.000 de doze. Asta înseamnă că vom trimite cele 200.000 de doze pe care le-am promis.", a declarat Florin Cîțu.