Telefonul de la ora 9.00. Florin Călinescu: „Moromeții 1, Moromeții 2... Și Rebengiuc și Mălăele sunt doi actori mari ai țării!”
- Mihnea-Petru Pârvu
- 28 mai 2019, 10:21
Filmul „Moromeţii 2”, în regia lui Stere Gulea, a câştigat Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor pe anul 2018, la cea de-a 47-a ediţie a Galei Premiilor UCIN, care a avut loc aseară, la Sala Studio a TNB
Actorul și regizorul Florin Călinescu nu crede că este vorba, câtuși de puțin, de o „ciorbă reîncălzită”, cum au spus unii: „Uite cum e la Hollywood. Mari regizori și marile teme au fost reluate. Uite cum a fost cu Războiul Stelelor, Alien sau Planeta maimuțelor. Important este dacă se face un film bun! Pe mine nu mă deranjează dacă este acceași temă. Chiar dacă aici e vorba de același regizor este posibil să aibă altă viziune care se adresează altei generații. Important este să fie un act artistic remarcabil. Eu nu sunt genul să fac comparații între actori și între generații. Și Horațiu Mălăele și Victor Rebengiuc sunt doi actori mari ai acestei țări!”.