Cunoscutul actor Florin Călinescu va debuta cu o nouă emisiune de televiziune, care se va difuza de trei ori pe săptămână.
Emisiunea „Florin Călinescu Show” va avea prima ediție în data de 19 octombrie, la Prima TV. Aceasta va fi difuzată în fiecare săptămână, în zilele de marţi, miercuri şi joi, cu începere de la ora 20:00. Florin Călinescu s-a despărțit în vara trecută de Pro TV, unde apărea ca jurat în emsiunea „Românii au talent”.
Ulterior, el a semnat o nouă colaborare cu Prima TV, unde va realiza „Florin Călinescu Show”. Este vorba despre o emisiune pamflet unde vor apărea invitați din diferite domenii de la politică, la sport, monden, social şi artistic. Pe lângă acestea vor fi și momente de muzică live, susţinute de orchestra condusă de compozitorul Virgil Popescu, dar şi magicieni, cântăreţi, dansatori, acrobaţi şi actori de stand-up.
Informația a fost prezentată într-un comunicat de presă al postului de televiziune Prima TV.
„Florin Călinescu revine în televiziune cu un show care va binedispune, va informa, dar va aduce şi o serie de păreri şi opinii care vor face ca telespectatorul să aibă o altă perspectivă a actualităţii”, a transmis Prima TV într-un comunicat.
Ce va conține noul show de televiziune
Actorul va intra în direct cu telespectatorii și va oferi premii în bani și obiecte în cadrul unui concurs. Valoarea premiului în bani pe care fiecare participant îl poate câştiga într-o ediţie a emisiunii este de 10.000 de euro.
De asemenea, telespectatorii vor fi implicați și în jurizarea unei competiții de talente. Astfel, invitați care au un talent deosebit vor avea posibilitatea să-și demonstreze abilitățile în cadrul acestei emisiuni. La final, aceștia vor fi declarați câștigători de cei care urmăresc show-ul, care vor fi îndemnați să voteze prin SMS.
Pe lângă show-ul care îi poartă numele, actorul va fi implicat și în managementul grupului Clever care deține postul de televiziune. El va avea un cuvânt de spus în decizii de producție și editoriale
Recent, Florin Călinescu a comentat şi două meciuri din Liga 1, alături de Bogdan Cosmescu, FCSB - Academica Clinceni şi Sepsi - Rapid.
Florin Călinescu s-a despărțit de Pro TV în vară
În vară, Florin Călinescu a întrerupt colaborarea cu Pro TV și a anunțat acest lucru într-o postare pe Facebook. Atunci nu a oferit prea multe detalii, precizând doar că nu a mai fost de acord cu politica postului.
La scurt timp după plecarea de la Pro TV s-a zvonit că actorul își va deschide propriul post de televiziune. A infirmat informațiile, precizând că doar a semnat un contract „cu niște prieteni”.