Republicanii din Florida au decis, ieri, să organizeze alegerile preliminare pe 31 ianuarie, înaintea altor state. Situaţia va da peste cap calendarul primarelor pentru prezidenţialele americane din 2012.
Alte state, precum Iowa, Carolina de Sud, New Hampshire şi Nevada, se vor adapta şi ele noului calendar şi vor organiza alegerile mai repede. Ca răspuns la decizia republicanilor din Florida, liderul republicanilor din Iowa, Matt Strawn, a declarat că "aroganţa responsabililor din Florida este dezamăgitoare, dar nu surprinzătoare".
Iowa deţinea tradiţia şi deschidea, de obicei, alegerile. Votul din acest stat, de pe 6 februarie, va fi devansat, cel mai probabil, la începutul lui ianuarie.
Florida, cu cei 18,8 milioane de locuitori şi 29 de mari electori din totalul de 270 necesari pentru alegerea unui preşedinte, este un stat cheie atât pentru republicani, cât şi pentru democraţi.
Această decizie ignoră eforturile celor două partide politice majore din SUA, Republican şi Democrat, de a întârzia data alegerilor prezidenţiale preliminare. Scopul lor era de a evita repetarea scenariului din 2008 când statele americane s-au întrecut unul pe altul în încercarea de a-şi mări influenţa în cadrul procesului electoral.
Consecinţele devasării alegerilor prezidenţiale preliminare:
- Decizia de a stabili data alegerilor chiar la începutul anului viitor ar putea avea urmări imediate asupra candidaţilor din linia a doua care sunt de părere că vor avea mai puţin timp - şi vor putea strânge mai puţine fonduri - ca să se pregătească pentru lupta primarelor.
- Favoriţii, ca Mitt Romney (fostul guvernator de Massachusetts) şi Rick Perry (guvernatorul de Texas), care nu au probleme cu bugetele de campanie, sunt favorizaţi. Măsură îi avantajează, astfel, pe candidaţii aflaţi în fruntea sondajelor. Mitt Romney conduce în sondaje cu 22% şi Rick Perry are 21,7% din intenţiile de vot.
- Potenţialii candidaţi care încă nu şi-au anunţat participarea, ca Sarah Palin, ori Chris Christie (guvernatorul New Jersey) mai au doar câteva zile pentru a lua decizia de a se înscrie în cursă.
Obama, fără concurenţă
Preşedintele Barack Obama, care va candida pentru un nou mandat din partea democraţilor, nu are niciun adversar de înfruntat în preliminarii. Liderul de la Casa Albă are însă o campanie foarte activă, traversând SUA pentru a-şi câştiga susţinători pentru alegerile din 6 noiembrie 2012. <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/BVH8KwLSDzs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>