Florian Walter a cumpărat Petrolul Ploiești cu bani din evaziune fiscală. Cei care au DEZVĂLUIT afacerea sunt CUMNATUL și OMUL de INCREDERE

Florian Walter a cumpărat Petrolul Ploiești cu bani din evaziune fiscală. Cei care au DEZVĂLUIT afacerea sunt CUMNATUL și OMUL de INCREDERE

Cumnatul lui Florian Walter, arestat în lipsă în dosarul de mega evaziune fiscală, le-a explicat procurorilor DIICOT, mecanismul foarte complicat pus la cale de omul de afaceri prin care acesta a reușit să ”albească” aproximativ 80 de milioane de lei. Pe lângă cumnatul său, și patronal de la Petrolul Ploiești a recunoscut că a cumpărat echipa cu bani de la Walter.

Daniel Spirea Stoica le-a spus anchetatorilor cum a plătit Walter un avans de 2.6 milioane de lei pentru cumpărarea clubului de fotbal Petrolul Ploiești, prin intermediul lui Daniel Capră, unul dintre finanțatorii echipei de fotbal. Capră este arestat în alt dosar de evaziune fiscală.

În declarația dată de fratele soției lui Walter, acesta susține că în anul 2012, Walter Florian i-a cerut să întocmească un contract de achiziție de clorură de sodiu, necesară pentru deszăpezirea străzilor din București, între firma sa, Euro Grup SRL și societatea JIF SRL din Prahova, patronată de frații Daniel și Nicolae Capră. ”În aceeaşi perioadă şi în acelaşi scop, Euro Grup SRL a încheiat un contract cu Compania Romprest Service, societate controlată de Walter Florian, pentru aceeaşi cantitate de clorură de calciu. Tot atunci, fiind plătit către S.C. JIF S.R.L. un avans de aproximativ 2.600.000 lei, Capră Nicolae, urmând să folosească acest avans, pentru a prelua, prin intermediul S.C. JIF S.R.L., împreună cu fratele său, Capră Daniel, clubul de fotbal Petrolul Ploieşti. Clorura de calciu a fost imporatată din China în Bulgaria la firma Logicity LTD., societate deţinută de mine şi de Stoicescu Vasile, fiind apoi livrată la firma S.C. Corn Impex Cereal Oil S.R.L. din România, firmă fantomă, controlată de Capră Daniel”, a declarat cumnatullui Walter.

Patronul din acte recunoaște și el

Patronul din acte de la PetrolulPloieștieste la rândul lui, cercetat în acest dosar de evaziune fiscală. Nicolae Capră a fost audiat la DIICOT unde a detaliat modul în care a plătit avansul pentru achiziționarea clubului cu banii de la Florian Walter, sub acoperirea unor activități fictive. Astfel, Capră a confirmat într-un totul declarația cumnatului lui Walter. ”În cursul anului 2012, ocupându-mă de administrarea S.C. Coresio Euroinvest S.R.L., dar şi de relaţiile comerciale derulate de firma soţiei mele, S.C. JIF S.R.L. Păuleşti, prin intermediul administratorului de atunci al S.C. EURO GRUP S.R.L., numitul Stoica Spirea-Daniel, am încheiat contracte comerciale având ca obiect achiziţia şi livrarea unei cantităţi de peste 3000 tone de clorură de calciu. Personal nu am văzut acest produs niciodată şi recunosc că tranzacţia a fost fictivă în scopul ca S.C. CompaniaRomprest Service S.A., administrată de Walter Florian, să-şi poată deduce TVA şi impozitul pe profit”, a declarat  Nicolae Capră.

La final, patronal de la Petrolul Ploiești este lovit de un moment de maximă sinceritate. ”Recunosc faptul că, în calitate de împuternicit pe conturile bancare ale S.C. Coresio Euroinvest S.R.L., am retras în numerar, în baza unor borderouri de achiziţie fictive, sumele de bani virate prin intermediul lanţului de tranzacţionare descris mai sus”.

Hoț de benzină, mâna dreaptă a lui Walter

Unul dintre oamenii de încredere a lui Florian Walter, arestat în același dosar de evaziune fiscală și trimis în judecată, este un recidivist condamnat în 2014 furt.

Carol Vizi Mark a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la plata unei amenzi penale în sumă de 3.000 de lei, pentru că alimentat cu benzină, de mai multe ori, un autoturim pe care îl conducea și care avea numere de înmatriculare false, după care dispărea fără să plătească. Potrivit sentinței de condamnare, Vizi a furat benzină de la toate benzinăriile din Turda și Câmpia Turzii, fiind considerat de patronii acestora un adevărat pericol.

În prezent, Vizi este arestat în dosarul de evaziune fiscală care îl privește pe Florian Walter. Procurorii DIICOT îl acuză pe Vizi că era unul dintre oamenii de încredere a lui Walter și că patrona mai multe firme fantomă care aveau scopul de a ”albi” cât mai mulți bani, care a ajungeau ulterior la Walter. Vizi era împuternicit să opereze în conturile bancare ale grupului de societăți Naptrif iar după ce scotea sume de bani de ordinul sutelor de mii de lei, avea misiunea de a-i duce la București unde îi preda profesorului universitar de la Facutatea de de Bussines din Cluj Napoca, Iustin Pop, arestat și el.