Florian Coldea izbunește la adresa presei care în ultimii ani a devoalat multe dintre mișmașurile în care a fost implicat. Într-un comunicat pe 7 pagini, fostul general SRI se disculpă în toate scandalurile în care a fost implicat de-a lungul anilor. Acesta dă vina pe cei care au îndrăznit să devoaleze modul în care s-a făcut justiție și nu numai în ultimii ani.
Vădit nemulțumit de ultimele dezvăluiri din presă, Coldea le ia pe rând. Și după principiul ”cine se scuză se acuză” generalul își începe răvașul acuzând beneficii electorale și economice de parte celor care spune el, îl denigrează.
Coldea, răvaș pizmaș la adresa presei
Dintr-o dată cei din presă, au devenit oamenii răi care atacă inclusiv interesul național. ”Doresc, de asemenea, să clarific de ce actuala campanie mediatică, programată și calculată, nu urmărește prezentarea adevărului și susținerea interesului public, ci are la bază motive și obiective nedeclarate, care vizează susținerea unor interese personale și de grup, ilegitime în raport cu cetățenii onești, în scopul obținerii unor beneficii cu valență electorală, dar și de natură economică” a scris generalul (r).
Pare că vorbește în cunoștință de cauză având în vedere informațiile din soațiul public legat de modul în care s-au făcut dosarele penale la DNA în era lui și în campanii electorale, dar și oamenilor de afaceri români, care în cele din urmă au rămas fără afaceri.
Desigur că a adus în dezbatere pericolul la adresa securității naționale și că nu există divezi la adresa lui legat de modul în care ar fi influențat inclusiv actul de justiție. A uitat să precizeze că s-au făcut rapoarte ale inspecției judiciare legat protocoalele din justiție. A reieșit că magistrații erau controlați prin dosare penale, ”câmpul tactic” a existat, s-au discutat protocoalele în spațiul public și nu numai.
Multe dintre dosarele făcute în acea era au fost clasate inculpații achitați, dar acestea nu sunt dovezi pentru general (r). Același general care acum e acuzat de trafic de influență, desigur din punctul lui de vedere pe nedrept.
Un adevăr pierdut printre rânduri
Printre cei care i-ar fi denigrat imaginea se numără și Dan Voiculescu, care a fost condamnat la 10 ani de închisoare de judecătoarea Camelia Bogdan exclusă din magistratură. Judecătoarea a fost exclusă de două ddin magistratură, pentru că ar fi alterat repartizarea aleatorie a unui dosar printre altele. Cu toate acestea financiar ea a dus-o foarte bine, primind sute de mii de dolari pentru studii de la un om de afaceri care i-ar fi susținut prima campania electorală a lui Nicușora Dan. Unele drumuri duc la USR, campanii electorale și au legătură cu interese despre care vorbește Coldea, dar sub nicio formă cu presa pe care o menționează agresiv, ci ar avea legătură chiar cu influența lui.
Florian Coldea, un apel pentru cei care au informații sensibile
„Diseminarea scenariilor alarmiste și teorii conspiraționiste, teorii care confirmă miza personală a celor implicați în denigrarea generalului Coldea” este următorul punct pe lista lui. Problema este că majoritatea acestor scenarii, teorii, au baze reale, faptice, pe care acum le investighează procurorii. Așa cum generalul (r) are încredere în justiție, așa și restul lumii are. Cu siguranță se va face lumină în toate cazurile aduse dezbaterii publice. Desigur în cele în care încă nu s-a făcut, cum sunt zecile de achitări în dosare ”grele” ale DNA.
Desigur lupta împotriva corupției este un subiect abordat de Coldea mai ales că spune că a respectat statutul de angajat al SRI. Lucru demonstrat de altfel cu protocoalele care au fost declarate în cele din urmă ilegale. Practic influența SRI în actul de justiție a făcut ca acest lucru să se întâmple.
Cu siguranță vor mai urma dezvăluiri. Mai ales că și generalul face apel la toată lumea care are dovezi să vină în ajutorul lămuririi situației. Probabil vor exista mulți oameni care vor face acest lucru, nu doar Dorin Cocoș.
Încă un aspect interesant la care face referire este faptul că nu are niciun contract cu instituțiile statului. Desigur că în spațiul public au apărut informații că apropiații lui au primit astfel de contracte. Însă din nou, ne întoarcem la justiție, cu siguranță procorul Mihaiela Moraru Iorga, care are o istorie personală cu Laura Kovesi va face lumină și cu privire la acest aspect.