Astăzi, de la ora 12.30, în cadrul Bookfest, Florian Bichir lansează volumul “Maşina de ucis amintirile. Istorii pentru mai târziu” (editura Eikon).
Lansarea are loc de la ora 12.30 (Scena Agora, pav. C4). Invitaţi: Eugen Simion, Răzvan Teodorescu, Daniel Cristea-Enache, Bogdan Chireac ş.a.
Florian Bichir (n. 29 iulie 1973) este istoric, jurnalist şi scriitor român. Doctor în teologie – cu calificativul maxim, doctorand în ştiințe politice, relaţii internaţionale, SNSPA.
Vama a rămas la locul ei

Iată un scurt fragment din volumul care se lansează astăzi: “Vama a rămas la locul ei, dar nu mai pare aceeaşi. Seamănă cu o femeie care a fost violată în noaptea nuntii. Căreia i s-au luat bucuria, exuberantă, iar acum trăieşte din amintiri. E obligată să trăiască, deşi nu-i face plăcere. A fost vândută şi cumpărată, pângărită asemenea unei roabe. În numele inocentei, cu numele său se fac bani frumoşi: tricouri, trupe, firme, agenţii de turism. Acum e renumită, dar gloria i-a adus tristeţea. Delfinii refuză să mai vină aproape de ţărm. Plajă a fost invadată de minihoteluri cu nume ciudate şi finisări italieneşti, scoicile i-au fost sparte de jeepuri, nisipul i-a fost călcat de tălpi nesimţite. În hamace atârnă puşti imberbi, iar ţiuitul telefoanelor mobile acoperă pescăruşii. E dureros să vezi că pe locul unde ai făcut dragoste şade acum un burtos cu o brăţară din aur cât lanţul vacii, care mestecă într-un ritm potrivit poreclei date localului: “La Mitocanu”. În sufletele celor care cunosc de mult acest loc ţipă durerea, îi îneacă indignarea: “Daţi-ne Vamă înapoi”. Vama Veche e un mit. Iar miturile trebuie să trăiască!”…