Florentin Petre, cel mai bun pilot din fotbal

Florentin Petre, cel mai bun pilot din fotbal

Fostul internaţional Florentin Petre este primul fotbalist care a reusit să îmbine fotbalul şi raliurile cu mare talent. În 2010 a obţinut titlul de campion naţional de circuit al Bulgariei.

Petre a venit apoi în ţară şi a avut câteva participări reuşite în Campionatul Naţional de Viteză în Coasta şi de Raliu.

"Dintotdeauna mi-au placut maşinile, dar până acum câţiva ani nu am avut timp de ele", spune Floretin Petre, reprezentant de seamă al unei lumi, cea a fotbaliştilor, în care capitolul maşini e unul foarte important.

Petre recunoaşte însă că fotbaliştii habar nu au ce conduc.

Ne puteți urmări și pe Google News

"În general, ei îşi cumpără maşini super-luxoase, dar nu ştiu ce conduc. Dacă îi iei la întrebări despre bijuteria la volanul careia se regăsesc, nu o să-ţi spună mare lucru.

Si eu făceam la fel. Am început să învăţ ce se întâmplă cu motoarele abia în ultimii ani, când am devenit pilot de curse", spune Florentin Petre.

Zilele trecute, fostul fotbalist a primit distincţia pentru "cel mai bun pilot din fotbal" la evenimentul Motorsport Christmas Party, ca recunoaştere pentru îmbinarea cu succes a celor doua lumi.

"Am premiat oameni din domeniu care au reuşit să aibă o contribuţie deosebită în evoluţia motorsportului din ţara noastră. Florentin a transformat mulţi microbişti în fani de raliuri şi acest lucru contează mult.

Dacă şi fanii motorsportului au devenit dinamovişti, asta nu putem şti sigur", a declarat Simona Chiţac, organizator Motorsport Christmas Party.

Florentin Petre a venit la festivitate însoţit de iubita sa, modelul Playboy Margarita Peychinska.

Margo, cum îi spune Florentin, este iubita românului de 5 ani. Ca un facut, Petre a trebuit să îşi ridice premiul chiar din casa steliştilor, evenimentul desfăşurandu-se la Premier Palace Hotel & SPA, o locaţie de 5 stele aflată vizavi de Stadionul "Steaua".