Al-Saadi Gaddafi a crescut în umbra părintelui său, dictatorul Libiei, și a fost pasionat mai mult de fotbal și petreceri decât de politică.
Când ai un tată care controlează o țară întreagă, fie ea și din lumea a 3-a, perspectivele în viață sunt nelimitate. Pentru Al-Saadi Gaddafi, băiatul cel mic al lui Muammar Gaddafi, fotbalul a fost mai important decât lumea politică și tot ce decurge din ea: bani, influență, intrigi. Cu un tată care avea în posesie resurse uriașe de petrol și sprijin internațional, Gaddafi a putut să-și vadă de hobby-uri: petreceri, femei și mașini de lux.
Însă, Al-Saadi a dus și o viață sportivă, pentru că a jucat fotbal. El n-a visat să-și cumpere o echipă din vestul Europei, ci și-a dorit să joace într-un mare campionat. Parțial a și reușit, chiar dacă mulți spun că talentul nu-l recomanda pentru acel nivel, acolo unde a ajuns datorită banilor și influenței.
Al-Saadi nu putea juca decât vârf, pentru a ieși în lumina reflectoarelor. A debutat în 1990, la formația Al-Ahly Tripoli, pentru care a marcat de 3 ori, apoi a trecut, în 1991, la Al Ittihad Tripoli. A stat aici până în 2003 și are în palmares 166 de goluri în 336 de meciuri. Libia a fost și este o țară mediocră în fotbal, iar naționala nu s-a calificat niciodată la Campionatul Mondial. La Cupa Africii a jucat doar la trei ediții, în 1982, 2006 și 2012.
Despre campionatul intern s-a spus că era centrat pe Al-Saadi Gaddafi, pentru ca atacantul să marcheze, iar echipa lui să devină campioană. Exista în acea perioadă o lege care interzicea anunțarea numelor jucătorilor la stațiile de amplificare a stadioanelor. Bineînțeles, excepție făcea Al-Saadi.
Dar fotbalistul avea ambiții mari și ținea să neapărat joace în Liga Campionilor, în Europa. În 2000, a fost în discuții cu gruparea malteză Birkirkara, participantă în preliminariile competiției, dar transferul nu s-a realizat.
În 2003, ajunge în Italia, la Perugia, formație din prima ligă, acolo unde stă un sezon. S-a vorbit despre o sponsorizare secretă pe care a primit-o formația din Serie A, pentru a-l legitima pe fiul dictatorului. În acea vreme el a fost coechipier și cu românul Paul Codrea, care își amintește că libianul nu corespundea exigențelor din prima ligă. S-a vorbit chiar de implicarea lui Silvio Berlusconi, fost premier al Italiei, care avea legături cu regimul libian.
„Era un jucător destul de tehnic, dar clar nu era un jucător de serie A. Prin liga a treia din Italia ar fi avut loc, însă, fără probleme. Ştiu însă că ne-a ajutat pentru că era preşedinte la Tam Oil, care era şi sponsorul lui Juventus la acea vreme. Într-o zi a venit şi a dat la toată echipa vouchere pentru benzină”, spunea fostul internațional român pentru „Fanatik”. În Italia, atacantul mai mult a privit fotbalul de aproape. A jucat un meci la Perugia, unul la Udinese (2005 - 2006) și a fost legitimat la Sampdoria (2006 - 2007) fără să aibă vreo contribuție.
A atras atenția din plin, pentru că l-a angajat pe Diego Maradona consilier tehnic și a ținut ca de pregătirea fizică să se ocupe Ben Johnson, atletul canadian care a fost exlcus din viața sportivă din cauza dopingului depistat la Olimpiada de la Seul - 1988.
Și în contextul în care și Maradona crease un scandal colosal la Mondialul din 1994, după ce a fost prins dopat, Gaddafi nu putea să nu le calce pe urme celor doi angajați ai săi. A fost și el depistat pozitiv și suspendat. Despre Gaddafi, ziariștii de la ziarul „La Repubblica” au scris: „Și dacă ar fi de două ori mai rapid decât este acum, tot ar fi de două ori mai lent decât el însuși.”
A renunțat la fotbalul organizat în 2007, iar la echipa națională a contabilizat 18 meciuri și două goluri. În 2011, după ce tatăl său a fost îndepărtat de la putere și omorât, Saadi a fugit în Niger. A fost extrădat în 2014 și cercetat pentru delapidare și amenițare cu arma.
Cea mai gravă acuzație a fost legată de uciderea în 2005 a lui Bachir al-Rayani, fost antrenor la Al-Ittihad Tripoli. Însă, în urmă cu doi ani, Gaddafi a fost achitat, iar familia victimei a făcut apel.