Nicolas Petro, fiul președintelui columbian Gustavo Petro, a fost arestat, fiind acuzat de spălare de bani și îmbogățire ilicită, a anunțat sâmbătă dimineață biroul procurorului general, citat de Reuters.
Tânărul Petro, un politician din provincia Atlantico, a salutat ancheta atunci când a început, în martie, și a calificat anterior drept nefondate acuzațiile potrivit cărora ar fi luat bani de la traficanții de droguri în schimbul includerii acestora în eforturile de pace ale tatălui său.
Implicare în traficul de droguri
De asemenea, a fost arestată și fosta soție a lui Nicolas, Daysuris del Carmen Vasquez, care la începutul acestui an a declarat presei locale că două persoane acuzate de implicare în traficul de droguri i-au dat lui Nicolas bani pentru campania tatălui său, printre alte presupuse acte de corupție.
Petro a declarat pe X, platforma cunoscută anterior sub numele de Twitter, că este dureros ca unul dintre copiii săi să fie încarcerat, dar că biroul procurorului general are toate garanțiile pentru a proceda conform legii.
Gustavo Petro, primul președinte de Stânga al Columbiei
Gustavo Petro (63 de ani) a fost ales și primit cu mare entuziasm în Columbia, țară cu inegalităţi istorice, sărăcie, şomaj şi violenţă.
În vara anului trecut, Gustavo Petro a câştigat alegerile din Columbia și a creat un guvern de stânga, închizând o filă grea din istoria țării. Elita conservatoare a făcut, astfel, un pas în spate, după zeci de ani în care a condus ţara, nota, anul trecut, presa internațională.
Petro a fost închis şi torturat pentru principiile sale politice, apoi a devenit senator şi primar al oraşului Bogotá.
Columbia este cel mai mare producător de cocaină din lume
Columbia rămâne cel mai mare producător mondial de cocaină, iar SUA principalul consumator al acestui drog. Interesant este faptul că președintele Gustavo Petro s-a declarat mereu un luptător și inamic al cartelurilor de droguri din Columbia.
Tot din Columbia a provenit și Pablo Escobar, cel mai mare și cunoscut traficant de droguri din istorie.
Pablo Escobar (1949 – 1993) a fost cel mai mare traficant de droguri din lume, în 18 ani, cât timp a condus imperiul drogurilor, făcând o avere de peste 30 de miliarde de dolari.
Numele său este asociat cu uciderea a peste 200 de polițiști și 600 de civili. În 1989, cartelul condus de el a fost acuzat de detonarea unei bombe într-un avion care transporta un presupus informator. Aproximativ 100 de oameni au murit atunci.