Fiul lui Donald Trump sare în apărarea tatălui său. „Nicio familie din istoria Americii nu a încasat mai multe săgeți în spate decât a mea”
- Emma Cristescu
- 9 august 2022, 18:08
Eric Trump, fiul lui Donald Trump, a declarat că tatăl său va candida din nou la alegerile prezidențiale, chiar dacă familia lui a primit cele mai multe săgeți în spate din istoria Americii.
Eric Trump, fiul lui Donald Trump, i-a acuzat pe democrați că au orchestrat percheziția care a avut loc în cursul zilei pentru că „nu vor” ca fostul președinte să își încerce din nou norocul în 2024. Cu toate astea, el speră ca tatăl lui să câștige bătălia.
„Tot ceea ce vor să facă este să îl prindă pe Donald Trump. Strâng bani pentru asta, trimit e-mailuri de strângere de fonduri despre asta, se laudă în fața camerelor de filmat cu asta. Se duc după el, îl citează", a spus Trump. "În fiecare zi primim o altă citație, iar ei o fac dintr-un singur motiv: pentru că nu vor ca Donald Trump să candideze și să câștige din nou în 2024”. „Despre asta este vorba astăzi”, a adăugat el.
Mai multe surse au declarat că perchezițiile FBI au legătură cu materialele pe care Trump le-ar fi adus la reședința sa privată după încheierea mandatului său. Această chestiune a fost sesizată Departamentului de Justiție de către Administrația Națională a Arhivelor și Înregistrărilor (National Archives and Records Administration). Cu toate astea, Eric Trump consideră că familia sa este sabotată.
Donald Trump, sabotat de Joe Biden
Fiul lui Trump a precizat că tatăl său trece printr-o „persecuție politică” și a afirmat că ordinul de a efectua percheziția a fost dat chiar de rivalul său, Joe Biden. „Sincer, sper - și spun asta pentru prima dată - sper să iasă și să îi bată din nou pe acești tipi, pentru că, sincer, această țară nu poate supraviețui acestei prostii. Nu poate”, a adăugat el ulterior.
„Nu așa suntem noi. Asta este ceea ce este Venezuela... Aceasta este o prostie de republică bananieră. Faptul că locuința celui de-al 45-lea președinte al Statelor Unite a fost percheziționată de agenți FBI, că seifurile au fost sparte, asta nu este ceea ce suntem noi ca democrație. Imaginați-vă dacă i s-ar fi întâmplat așa ceva lui Barack Obama. Lumea ar fi în vâlvătaie”, a spus el. „Bine ați venit în politica anilor 2000”, a mai spus Eric Trump, potrivit stiripesurse.ro