Firmele de asigurare din România plătesc cele mai mici daune, dar au cele mai mari cheltuieli din Europa, raportat la venituri
- Iulia Moraru
- 20 iulie 2022, 10:50
Prețurile asigurărilor au crescut în ultimii ani, în România. În cazul RCA prețurile au crescut substanțial, iar principalele explicații aduse de asigurători pentru scumpiri țin de falimentul City Insurance și de creșterea cheltuielilor cu despăgubirile. Realitatea este, însă, mai complexă, pentru că asigurătorii români plătesc cele mai mici daune, dar au cele mai mari cheltuieli din Europa, fiind astfel cel mai puțin performanți, dacă nu este vorba despre o strategie.
O poliță RCA, era la finalul lunii martie 2022, de peste 1000 de lei, față de puțin peste 600 de lei cât era în martie 2021.
Asiguratorii din România au cele mai mari cheltuieli din Europa
Firmele de asigurare din România au cel mai ridicat nivel al cheltuielilor din Europa, iar toate aceste cheltuieli sunt incluse în prețul polițelor, relevă ultimul Raport ASF asupra stabilității piețelor financiare nebancare, citând date ale EIOPA.
Nivelul ratei cheltuielilor din România, atingea, la finalul anului 2020, nu mai puțin de 56%, în condițiile în care, la nivel european aveam o medie de sub 40%, iar țara care stă cel mai bine din acest punct de vedere nu ajunge nici măcar la 15%.
Astfel, firmele de asigurare din România conduc detașat topul, având în vedere că pe locul al doilea vine Cehia, cu doar 52%, urmată de Slovacia, cu 51% și de Grecia, cu 49%.
Rata cheltuielilor este calculată ca raport între cheltuielile firmei de asigurare (inclusiv taxe și contribuții la diverse fonduri) și primele câștigate (veniturile efective din vânzarea de asigurări).
Firmele de asigurare din România plătesc cele mai mici daune din Europa
Celălalt element pe care asigurătorii îi iau în calcul când stabilesc prețurile este rata daunei, adică raportul dintre daunele plătite și primele brute câștigate. Astfel, cu cât acest raport este mai mare, cu atât și prețurile sunt mai mari.
Deși datele oficiale arată că acest indicator a crescut în ultimii ani, el este cel mai mic din Europa, după cum arată raportul ASF. Așadar, firmele de asigurare din România plătesc cele mai mici daune din Europa și au cele mai mari cheltuieli din Europa, raportat la primele câștigate.
Mai mult, datele arată că diferențele în ceea ce privește cheltuielile sunt atât de mari față de alte țări, încât firmele din România înregistrează și cea mai mare rată combinată a daunei, deși plătesc cele mai mici daune, raportat la prime.
Rata combinată reprezintă, de fapt, principalul indicator al profitabilității unei firme de asigurare și este calculată ca raport dintre suma cheltuielilor și daunelor plătite și, respectiv, primele câștigate.
Firmele de asigurare de la noi au făcut mereu uz de rata combinată pentru a motiva creșterile de prețuri, arătând că nu îți poți permite să mergi în pierdere fără a avea probleme cu plata daunelor.
În 2021, rata combinată a daunei a fost de 121%, în creștere substanțială față de 2020, mai ales pe fondul problemelor de la City Insurance, care ajungea și în faliment în toamna anului trecut.
De ce nu au încercat asiguratorii să reducă cheltuielile. E o strategie?
Una dintre explicații pentru care firmele de asigurări nu au încercat să reducă nivelul cheltuielilor pentru a se eficientiza este ineficiența sistemică sau incapacitatea managerilor de a face profit, însă această explicație este contrazisă de faptul că grupurile mamă ale firmelor de asigurare de aici nu au luat măsuri vizibile în ceea ce privește eficientizarea și și-au menținut în general și șefii locali pe perioade lungi de timp.
Devine astfel plauzibilă o a doua explicație, anume că ratele mari ale cheltuielilor fac parte dintr-o strategie care depășește granițele României și care ajută companiile să se eficientizeze financiar și fiscal, o practică frecventă și legală la nivel de multinaționale.
Dacă aceste cheltuieli, de exemplu, reprezintă plăți către alte entități din grupuri, grupul câștigă, per ansamblu, deși entitatea din România pierde.
Pentru consumatorii de asigurări, o astfel de formulă nu este deloc favorabilă, având în vedere că cheltuielile mari au un efect direct în buzunarul celor câteva milioane de oameni obligați să își cumpere asigurări, informează economica.net.