Firma constructoare Aktor şi-a luat angajamentul că lotul 2 din autostrada Sebeş - Turda va fi finalizat până în vară. În același timp construcţia lotului 3 din Centura Capitalei ar trebui să înceapă până la sfârşitul lunii mai 2021.
Potrivit unui comunicat al companiei, remis marţi, în recenta videoconferinţă cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, reprezentanţii Aktor au dat asigurări că vor continua să lucreze fără oprire în România, relatează Agerpres .
Reprezentanții Aktor au dat asigurări că lotul 2 din Autostrada Sebeș-Turda va fi finalizat până la vară
"Determinarea cooperării şi dorinţa comună în ceea ce priveşte aspectele strategice au fost reconfirmate în cursul recentei videoconferinţe dintre dl. Christos Panagiotopoulos, preşedintele executiv al Aktor, şi dl. Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii din România.
Videoconferinţa, care a avut loc luni, le-a oferit prilejul reprezentanţilor companiei internaţionale de infrastructură şi celor ai Guvernului României de a confirma parteneriatul strategic şi importanţa tuturor principalelor proiecte în derulare în ţară, respectiv de a sublinia că toate termenele de execuţie vor fi respectate. Aktor şi-a luat angajamentul că tronsonul din autostrada Sebeş - Turda va fi livrat până la vară, în timp ce construcţia lotului 3 din Centura Bucureştiului ar trebui să înceapă până la sfârşitul lunii mai 2021", se spune în comunicatul constructorului.
Mai mult, s-a menţionat faptul că lucrările continuă fără oprire în staţia Ilteu şi la tunelele pentru proiectul Gurasada, în timp ce în regiunea Braşov două proiecte majore sunt în lucru: calea ferată Braşov - Sighişoara, care progresează, respectiv lotul 2 pentru care compania urmează să primească patru freze pentru tunele, mai precizează sursa citată.
Firma Aktor a livrat recent proiectul Baia Mare - Sighetul Marmației
"S-a luat notă că Aktor a livrat recent proiectul Baia Mare - Sighetu Marmaţiei. Dl. Panagiotopoulos a subliniat în discuţia cu dl. ministru Drulă importanţa pe care o are România pentru Aktor şi l-a reasigurat pe acesta că va superviza personal progresul proiectelor. La final, s-a convenit ca cele două părţi să continue să comunice în mod regulat, astfel încât să se asigure reluarea fără obstacole a proiectelor de construcţii semnificative care se desfăşoară în întreaga ţară", se mai spune în documentul citat.
La începutul lunii decembrie 2020, stadiul fizic al lotului 2, în lungime de 24,25 kilometri, era de 78,10%. Lucrările sunt executate de Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) - SC Euro Construct Trading 98 SRL. Valoarea contractului se ridică la 549 milioane de lei, mai precizează sursa citată.
Firma Aktor, divizie a grupului Ellaktor, deține o poziție de lider și o prezență internațională în domeniul infrastructurii
Divizie a grupului de construcţii Ellaktor şi a celei mai mari filiale a acestuia, Aktor deţine o poziţie de lider şi o prezenţă internaţională în domeniul infrastructurii, oferind o gamă largă de servicii extrem de diversificate în domeniile construcţiei de infrastructuri, construcţii şi proiecte industriale, parcuri fotovoltaice, managementului de carieră, facilităţi tehnice şi management de proiect.
Proiectele emblematice ale infrastructurii Aktor în Grecia şi în străinătate includ linia 2 a metroului din Atena, Muzeul Acropolei, Podul Rio-Antirrio, Linia de Aur a metroului din Qatar, staţia de epurare Atena a apelor reziduale din Psyttalia, precum şi proiectele în derulare ale metroului din Thessaloniki, proiectul Faliro Bay Revamp.
Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea