Lumea întreagă se află în fața unei alegeri dureroase: salvăm economia sau viețile celor mai vulnerabili în fața coronavirusului. Cele mai multe țări au răspuns acestei provocări prin măsuri de limitare a deplasării, încercând să blocheze răspândirea virusului. Alții, însă, inclusiv lideri de state par să vizeze obșinerea unei imunități lavirus, prin restricționarea deplasării doar pentru cei care riscă să dezvolte simptome severe. Iată pledoaria publicată de britanicii de la Financial Times!
“La fel ca sepsisul - răspunsul imun necontrolat, cu potențial letal, la infecții - măsurile draconice pentru limitarea epidemiei de coronavirus pot face mai mult rău decât infecția în sine. Însă, măsurile care paralizează acum lumea occidentală, mai înainte ca mulți oameni efectiv să fi murit, sunt bazate pe prezumții aventuroase, neverificabile, despre infecție și ratele mortalității.
Se face multă gălăgie pentru testarea în masă, iar lipsa truselor de testare este aspru criticată. Oameni cu tot soiul de simptome - sau chiar fără simptome - copleșesc spitalele cu solicitările lor de a fi testați.
Dar, la fel cum se întâmplă cu oricare virus nou, problemele legate de testarea eficientă sunt acute. Erori pot să apară din greșeli intervenite în teoria științifică, deficiențe de proiectare și construcție a instrumentelor, cât și din lipsa de experiență în ce privește efectuarea și interpretarea testelor. Noi nu putem estima în mod convingător nici măcar acuratețea noilor proceduri de testare.
Transformarea cercetării promițătoare din laborator în teste practice utile - și conceperea unor proceduri de testare temeinice - necesită perioade lungi de experimente de tip încercare și eroare; recenta escrocherie Theranos privind testarea sângelui ar trebui să ne pună în gardă în privința încrederii noastre în salturi miraculoase. Instruirea cadrelor pentru a realiza și interpreta noile teste constituie o altă enormă problemă practică, după cum o dovedește și istoria mamografiei.
Dar fără teste de încredere și registre bine întocmite ale infecțiilor, epidemiologii nu pot scăpa de clasica problemă „rebuturi bagi, rebuturi scoți” atunci când realizează modele ale infecțiilor.
Alarmiștii invocă știri consternante despre proporția ridicată a cazurilor letale. Conform unui astfel de articol publicat în New England Journal of Medicine, despre pacienți din Wuhan - epicentrul epidemiei de coronavirus din China -, 1,4% din 1.099 de cazuri „confirmate în laborator” au fost letale. E cam de 10 ori mai mare decât procentul estimat al deceselor atribuite gripei în SUA. Însă estimările americane referitoare la gripă includ probabil și pacienți cu risc scăzut diagnosticați fără confirmare în laborator. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA recomandă testele de laborator doar pentru pacienți spitalizați sau cu risc mare.
Ceea ce înseamnă că nu există încă vreo bază pentru a face estimarea că, pentru pacienți cu un profil de risc similar, rata mortalității a infecțiilor cu coronavirus este astronomic mai mare decât rata mortalității la pacienții cu gripă. De fapt, datele din Wuhan ar trebui să ne mai liniștească, având în vedere că 98,6% dintre pacienții a căror stare a impus necesitatea testării în laborator au supraviețuit.
Plaja largă a estimărilor privind pandemia de gripă porcină din 2009 reflectă fiabilitatea îndoielnică a acestor cifre. Numărul estimat al infecțiilor variază între 700 de milioane și 1,2 miliarde - mai mare decât totalul estimat al infectărilor cu gripă spaniolă din 1918-1919. Variația numărului estimat al deceselor provocate de gripa porcină e chiar și mai mare - între 155.000 și 575.000 de morți. Un studiu ulterior a constatat că gripa porcină nu a fost o epidemie mai gravă decât gripele sezoniere.
Cancelarul german Angela Merkel afirmă că virusul va infecta probabil 60-70% din populație, fără ca majoritatea pacienților să aibă simptome grave. Dar, avertizează ea, chiar și cu numai o mică proporție necesitând terapie intensivă, înmulțirea rapidă a infectărilor poate copleși sistemul medical.
Chiar dacă auto-izolarea care încetinește rata infectărilor - cunoscută și drept „aplatizarea curbei” - e răspunsul corect, nu e clar cum se poate realiza cel mai bine acest lucru. Dacă infectările sunt deja larg răspândite, marja de manevră pentru reducerea ratei de răspândire e limitată. Dar, fără o testare temeinică în masă, nu avem de unde să știm câți oameni sunt infectați acum. Predicțiile privind un al doilea val de noi cazuri sunt și ele extrem de speculative.
La fel, nu putem prezice ce combinație de măsuri „dure” va încetini avansul epidemiei. Trimiterea studenților potențial infectați înapoi la familii poate accelera epidemia. Declararea stărilor de urgență i-a determinat pe cei predispuși să dea năvală în supermarket-uri. Și, dacă noi nu putem monitoriza în termeni cerți ratele infectării, nu putem nici să selectăm și să ajustăm măsuri astfel încât să aibă eficiență maximă.
Cifre recente din China arată că restricțiile aspre au încetinit diagnosticarea infectărilor. Dar nu există nici o certitudine că încetinirea va persista: e tipic pentru pandemii să dureze mai mult de un an.
Carantina, interdicțiile de călătorie, închiderea barurilor, anularea spectacolelor și golirea campusurilor universitare au pus în pericol mijloacele de a-și câștiga existența ale unor persoane vulnerabile economic, care nu dispun de o plasă de siguranță financiară pentru a le atenua căderea. Stresul financiar, la rândul său, provoacă daune binecunoscute sănătății fizice și mentale.
Experiența gripei sezoniere ne învață virtuțile abordării calme a lucrurilor pe măsură ce ele intervin. Ratele mortalității în SUA atribuite gripei pendulează larg și impredictibil - de la 12.000 de morți în anii buni la 61.000 de morți în anii răi. Unitățile de terapie intensivă, cu o capacitate optimizată pentru condiții normale, se confruntă cu o presiune acută în anii răi. Iar fiecare nou anotimp poate aduce mutații la fel de letale ca și catastrofala gripă spaniolă.
Închiderea în case în fiecare iarnă ar putea transforma un an rău într-unul bun, salvând 50.000 de vieți, reducând presiunea pe spitale și împiedicând catastrofele. Ar scădea și accidentele rutiere letale, slăbind și mai mult presiunea asupra spitalelor.
Și totuși, în mod judicios, noi respingem siguranța cu orice preț: riscăm un număr mai mare de morți pentru a duce o viață mai bună. Iată o lecție pe care merită să ne-o amintim acum”.