Regele Soare, pardon, președintele francez Emmanuel Macron, de pildă, are pe lângă el un filosof oficial care joacă și rolul de consilier de taină. Numele său este Bernard Henry Levy. Macron l-a moștenit de la predecesorul său François Hollande, care și el îi asculta cu sfințenie sfaturile. Bernard Henry Levy, BHL, cum îl știe toată lumea în Franța, nu se îmbracă nicidecum ca un măscărici.
Dimpotrivă, toată lumea îi admiră veșnicele cămăși albe, fără cravată, și sacourile în culori închise. Bărbat frumos și la 70 de ani, BHL nu a renunțat la pletele tinerești și are și acum mare succes la dame.
Câteodată însă reușește să stârnească hohote de râs ca pe vremea lui Gargantua si a lui Pantagruel, când bieților creștini li se mai întâmpla să le plesnească splina de atâta voioșie.
Să vă explic despre ce este vorba. Dornic să lupte cu fascismul care bântuie bătrânul continent deghizat în populism, BHL a scris o piesă de teatru cu titlul „În căutarea Europei”. Cum alegerile pentru Parlamentul European se apropie, a programat pentru luna aceasta un turneu în mai multe țări cu spectacolul progresist. Rapid, mai multe canale de televiziune, unele dintre ele subvenționate de către stat, au avut ideea de a face un documentar despre turneu și, evident, despre animatorul său- același inepuizabil BHL. Managerii televiziunilor nu s-au zgârcit la bani- postul privat Canal Plus a pus pe masă 300 000 de euro, France 3- 250 000, iar Arte 200 000. Unii nu și-au putut stăpâni râsul. Păi, cum să nu dea Arte din banii primiți de la stat, când BHL conduce consiliul de supraveghere. Adevărata comedie, însă, abia avea să urmeze. Ajuns plin de speranțe în Elveția, la Geneva, filosoful s-a văzut nevoit să anuleze conferința programată la Théâtre du Léman din lipsă de public.

Cu această ocazie a șters de pe listă și reprezentația teatrală de Laussanne pentru că abia se vânduseră câteva bilete. Cu lte cubinte, piesa care urma să schimbe convingerile europenilor s-a dovedit un fâs și într-o țară care nu e în UE. Curat ghinion și, mai e o problemă, oare ce să filmezi pentru documentarul cu buget regesc?
Nu v-am povestit umilința lui Bernard Henry Levy ca pe un fapt divers, nici ca să vă arăt de ce simpatie se bucură progresiștii în Occident, unde lumea știe ce le poate pielea, nu ca la Sibiu. BHL nu este un simplu filosof, scriitor sau cineast, cum vreți să-i spuneți, este exponentul unei categorii destul de numeroase în Franța, pe care detractorii ei o numesc „stânga (amatoare de) caviar”.

De altfel, numele lui BHL apare printre exemplele trecute în revistă de dicționarul sensagent în explicația expresiei gauche caviar. Termenul „stânga de caviar” (sau stânga de salon) desemnează personalitățile care s-au îndepărtat de cercurile populare, dar se revendică „de stânga”. Cum ar spune unii, au inima pe stânga, dar buzunarul pe dreapta. Sunt oameni care au constatat că e cât se poate de profitabil să vorbești despre multiculturalism și diversitate. Conform Petit Larousse, „stângă de caviar” este o expresie peiorativă care se referă la concepții "progresiste" îmbinate destul de ciudat cu o plăcere pentru evenimentele mondene și cu un apetit deosebit pentru a avea o situație socială cât mai bună. Termenul a fost folosit pentru prima dată în anii 80 ai secolului trecut de inamicii lui François Mitterrand din partea stângă a eșicherului politic, adică de comuniști. Ei au fost primii care au identificat această facțiune oportunistă.

Printre cei catalogați de-a lungul anilor ca reprezentanți ai acestei gauche caviar se numără, alături de BHL, Dominique Strauss-Kahn (devenit celebru pentru acuzația că ar fi violat o cameristă în Hotelul Sofitel din New York), Jack Lang (cercetat acum pentru că ar fi primit costume de 200 000 de euro de la o casă de modă), dar și Bernard Kouchmer, unul din fondatorii Médecins Sans Frontières. Așadar, oameni cu avere, ba chiar și unii care n-au ezitat să-și exploateze capitalist angajații, în ciuda concepțiilor de stânga pe care le promovau în viața publică. În eseul său „Istoria stângii de caviar”, publicat în 2006, ziaristul Laurent Joffrin de la
Liberation nota că „în stânga de caviar predomină caviarul", denunțând eșecul total al acestei grupări politice oportuniste care „nu a reușit să reducă șomajul, nici să reducă excluderea, nici să asigure egalitate de șanse "pentru că, pur și simplu, " a uitat de popor”. De ajuns cu „stânga de caviar” din Franța. Să ne întoarcem la oile noastre, adică la politica de pe malurile Dâmboviței. Aici există progresiști, de oportuniști ce să mai vorbim.

Când cele două categorii fuzionează în aceeași persoană nu vorbim, însă, de o „stângă de caviar”, ci de niște fripturiști pro-europeni. Nu că n-ar avea și PSD-ul fripturiștii lui, Slavă Domnului, dar cei de dreapta sunt cu adevărat o struțo-cămilă. De altfel, ei sunt de dreapta printr-o pură întâmplare, că altminteri sunt la fel de intoxicați de marxismul cultural ca și verii lor de pe malurile Senei. Din nefericire pentru noi, se numesc de dreapta pentru că PSD-ul e de stânga. Explicația e simplă. PSD, cu rădăcinile sale FSN și PDSR, este partidul care a trasat liniile directoare ale statului român de după 1989. Este cel care a pritocit constituțiile, a avut cea mai lungă perioadă de guvernare și ne-a distrus tuturor viețile, pe scurt. Cum PSD-ul, deși e de stânga, trebuie să apere modelul de stat pe care l-a inventat, a adoptat deseori poziții conservatoare. Ca urmare, progresiștii n-auavut ce face, s-au plasat la dreapta.

În rest, diferențe majore față de „stânga de caviar” nu prea ar fi. E drept, fripturiștii pro-europeni n-au fost tot timpul în grațiile puterii. Le-a dat Băsescu, la un moment dat, un os de ros pe care au încercat apoi să-l apere când a venit restaurația comunistă. Oricum, nu le plângeți de milă: fundațiile soroșiste, ambasadele statelor progresiste le poartă de grijă. Poate nu curge, dar tot pică ceva.