Filosoful Constantin Noica, creatorul „Fenomenului Păltiniș”. Prin ce a rămas memorabil marele filosof?

Filosoful Constantin Noica, creatorul „Fenomenului Păltiniș”. Prin ce a rămas memorabil marele filosof?

Constantin Noica este un fiu biologic al Munteniei. A văzut lumina zilei la 12/25 iulie 1909, la Vitănești în județul Vlașca, parte a Teleormanului contemporan. Este unul din „greii ” culturii Teleormanului, chiar dacă viața l-a dus să trăiască mulți ani la Păltiniș, stașiune montană de pe raza județului Sibiu,

După cursurile primare pe care le studiază în comuna natală, ajunge la gimnaziu în București. Începe liceul în 1924, la Spiru Haret, unde studiază Matematica, sub îndrumarea celebrului matematician și poet Dan Barbilian/Ion Barbu.

Constantin Noica, filosoful discipol al extremistului Nae Ionescu

Constantin Noica a debutat literar la 18 ani în 1927, la „Vlăstarul”, dar mai târziu va publica primul volum „Mathesis sau bucuriile simple”.

Studiază Filosofia la București, obține licența cu o teză despre Immanuel Kant în 1931, iar în 1934, apare volumul sus-menționat cu eseurile publicate în 1927 în revista Vlăstarul.

Trei ani a avut cursuri cu Nae Ionescu, un guru al extremismului și anitsemitismului, iar din 1932, ajunge la cercul lui Nae Ionescu, numit „Criterion”. Are colegi iluștri: Haig Acterian, Mihail Polihroniade, Mircea Eliade care într-o formă sau alta se vor lăsa seduși de legionarism, dar Constantin Noica era absorbit de lupta de regenerare culturală, refuzând înrolarea politică în Mișcarea Legionară.

Se simte atras de Matematică, dar nu studiază decât un an de facultate în 1933. În 1938-1939, pleacă la Paris, iar în 1940, devine doctor în Filosofie cu o teză despre capacitatea de a se petrece ceva nou în istorie.

Deși nu este legionar în acte, în 1940, în august, publică un singur număr al unei reviste, Adsum (Sunt prezent), în care susține ideea martiriului legionarilor din cauza lui Carol al II-lea, ceea ce mai târziu îl va include în loturile de dusmani ai poporului.

Perioada 1940-1944 o petrece la Berlin, la Institutul Româno-German unde s-a lăsat influențat de nazism și legionarism. A studiat totuși cu Martin Heidegger, ceea ce a dus la șlefuirea filosofiei sale la care va urma să lucreze

Noica și rigorile poziției de „dușman al poporului”

Constantin Noica nu rămâne în Occident, ceea ce îl aduce în atenția autorităților comuniste. În 1949, până în 1958, în „obsedantul deceniu”, nefiind socotit chiar atât de primejdios, este trimis în domiciliu forțat la Câmpulung Muscel, unde își scrie opera filosofică și creează o școală informală.

Toți cei care l-au vizitat, l-au ascultat, în 1958 devin acuzați în lotul Noica-Pillat. Deși primește 25 ani închisoare (este închis la Jilava), luna august 1964 îi aduce amnistia și apoi în 1965, ajunge la București. Lucrează la Academia Română, vizitează Mânăstirea Rohia și îi spune lui Nicolae Steinhardt, celebrul eseist și autor al Jurnalului Fericirii că Rohia ar fi locul ideal pentru ca acesta să se retragă la mânăstire, fiindcă Steinhardt s-a botezat, s-a călugărit devenind Nicolae de la Rohia, loc unde a trăit până la moarte. Până în 1975, locuiește la București într-un apartament cu două camere, unde ține lecții de filosofie, cunoscându-i pe Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu sau pe Sorin Vieru. În 1974, devine proprietar pe micul apartament din Drumul Taberei de pe strada Romancierilor, deși din 1975, nu a mai locuit acolo.

Deceniul de la Păltiniș al lui Constantin Noica

Ultimii 12 ani îi petrece într-o căsuță de la Păltiniș, numită pompos Vila Noica. Aici Noica este vizitat de atașatul miliar al Marii Britanii, care vine prin cărări muntoase și se cațără pe creste pentru a evita să dea nas în nas cu agenții Securității care erau infiltrați printre ciobani. Gabriel Liiceanu va scrie Jurnalul de la Păltiniș

Preocupările lui Noica merg pe ideea studiului ființei poporului român, spiritului poporului român. Pentru el, Eminescu este omul deplin al culturii române.

Constantin Noica moare bizar pe 4 decembrie 1987 la Sibiu. Oficial s-a spus că a vrut să omoare un șoarece în mica lui reședință pe pereții căreia Andrei Pleșu desenase taurii de la Altamira, S-ar fi împiedicat și și-ar fi fracturat bazinul. Cum a nins mult, nicio ambulanță nu putea coborî sau urca la Păltiniș așa că marele filosof nu putuse ajunge la timp nici la Rășinari măcar. Ajunge în stare gravă la Spitalul Județean Sibiu, dar pe 4 decembrie 1987, e declarat decesul.

Sursa foto: